Mergi la conţinutul principal

Suspiciune de infecţie cu virusul West-Nile în Brăila

Potrivit datelor comunicate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila, este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de 56 de ani, din mediul urban. În prezent, aceasta este internată la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti. "Bolnava nu s-a prezentat la medic în Brăila, ci a mers direct la Institutul Victor Babeş din capitală, fiind o pacientă mai veche a acestui spital, deoarece suferă de anumite afecţiuni", ne-a precizat dr. Andreia Gavrilescu, şef Serviciu Supraveghere/Control Boli Transmisibile din cadrul DSP. Probele biologice recoltate de la această persoană sunt în curs de investigare la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro