Cam aşa au stat lucrurile şi în cazul Asociaţiilor de Proprietari 379 şi 481, unde administratorul a creat un prejudiciu, potrivit expertizelor, de vreo 3 miliarde de lei vechi. Nu este singurul caz, nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul. Este o situaţie întâlnită, de altfel, în mai toate oraşele în care serviciile de apă, canal şi termoficare sunt asigurate în sistem centralizat, prin intermediul asociaţiilor de proprietari. Prin urmare, cazul celor două asociaţii, prejudiciate de acelaşi administrator comun, nu constituie chiar ceva surprinzător. Totuşi, ceea ce ar trebui să surprindă este faptul că administratorul în cauză a fost lăsat să-şi facă de cap încă de prin 2002. Potrivit expertizelor, cam de atunci şi-a început activitatea "paralelă" cea care era şi administrator, şi contabil, şi casier. Surprinzător este că asociaţiile de proprietari au, totuşi, şi un preşedinte, şi nişte cenzori, care ar fi trebuit să realizeze că nu toţi banii încasaţi de la locatari ajung către furnizori - în definitiv, aceasta le este menirea. Surprinzător este că locatarii au continuat să-l menţină în funcţie pe administrator chiar şi după ce au aflat că acesta este cercetat de poliţie. Evident, nişte semne serioase de întrebare ar fi trebuit să-şi pună chiar furnizorii de utilităţi care, dacă şi-ar fi dat mai mult interesul, ar fi constatat că restanţele mari pe care le tot adună asociaţiile respective ascund şi altceva decât locatari rău-platnici.
Însă cel mai mult ar trebui să surprindă faptul că, deşi făcea obiectul unei cercetări pentru delapidare încă de la începutul anului 2007, anchetatorii nu s-au gândit să pună şi un sechestru asigurator pe "averea" administratorului - în fond, un apartament cu două camere - din care s-ar fi putut recupera măcar jumătate din prejudiciu. Prin urmare, acesta a fost vândut unui nepot, un an mai târziu, cu mult sub preţul pieţei. Chestie la care toţi cei implicaţi în derularea acestei anchete ar fi trebuit să se cam aştepte, nu-i aşa?
De fapt, surprinzătoare este în general uşurinţa cu care sunt tratate astfel de cazuri de delapidare, atât de către locatari sau furnizorii de apă şi căldură, dar şi de către poliţie, procurori ori judecători. Nu ştiu cum se face că furtul câtorva miliarde de lei vechi dintr-o asociaţie devine o chestie de-a dreptul minoră, comparativ cu furtul câtorva mii de euro dintr-o casă de schimb valutar, să zicem. Sau cu spargerea unui magazin. De ce banii furaţi ai locatarilor sunt mai puţin importanţi decât valuta ori marfa patronului?
Astfel de dezechilibre în tratarea infracţiunilor vor continua să lase loc liber fraudelor de tot felul încă multă vreme de acum încolo. Surprinzător sau nu, acesta este încă un capitol care face diferenţa între justiţia de la noi şi cea din alte ţări. Chestie pentru care prejudiciile chiar sunt incalculabile.
