Mergi la conţinutul principal

"Suntem condamnaţi la coaliţii"


- La ultimele alegeri, PNL s-a clasat la Brăila pe locul III, la distanţă mare de PSD şi PDL, în preferinţele alegătorilor. În această situaţie se găsesc mai multe judeţe din ţară. Ce strategie vă propuneţi să adoptaţi pentru a obţine şi în aceste zone un punctaj care să vă asigure, per total, intrarea în turul II?
- De când am preluat mandatul de preşedinte al PNL am spus foarte clar că eşti un partid de locul trei, dacă ai mentalitate de locul trei. Asta e valabil şi la centru, şi în filiale. De atunci urmăresc impunerea acestei noi atitudini prin măsuri organizatorice şi prin evaluari dese ale acţiunii din organizaţii. Evident, alegerile vor fi primul moment în care putem evalua în ce măsură am avut sau nu succes.
- Dacă şi la alegerile prezidenţiale filiala brăileană obţine un punctaj sub media pe ţară, aşa cum s-a întâmplat la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, dar şi la alegerile europarlamentare de anul acesta, veţi lua măsuri împotriva conducerii organizaţiei? Care ar putea fi acestea?
- Obiectivele fiecărei filiale sunt deja clare, responsabilităţile sunt la fel de clare. PNL e un partid care vrea facă performanţă şi vom valida doar liderii care vor şi ei asta. E un proces de selecţie absolut normal.

"Nu vom face compromisuri care să conducă iar la formule blocante"

- Guvernul Tăriceanu a lăsat un gust amar multor români. Cum credeţi că îi veţi putea acum convinge pe aceştia, ca membru al aceluiaşi partid ca şi Tăriceanu, şi din aceeaşi funcţie de conducere a partidului pe care o ocupa şi acesta, să aibă încredere în dumneavoastră şi să vă voteze?
- Eventualele neajunsuri ale guvernării lui Tăriceanu nu se datorează apartenenţei lui la PNL. Sau funcţiei lui de atunci, transmisă acum mie. Răspunderile sunt individuale. Pe de altă parte, mă îndoiesc că prea multe din problemele serioase cu care se confruntă acum românii se datorează acelei guvernări. Ca să fac apel la o evaluare independentă, niciun institut european nu a dat guvernării Tăriceanu nota 1,3, cum s-a întâmplat cu Guvernul Boc.
- Presupunând că veţi fi ales preşedinte al ţării... În acel moment guvernul va fi unul PDL, evident ostil. Ce atitudine veţi adopta şi ce măsuri veţi lua? Îl veţi schimba pe Emil Boc din funcţia de premier?
- Nu mai există Guvern Boc, există numai 11 oameni care aleargă între 21 de ministere. Aşa ceva e unic în Europa. După alegeri, pur şi simplu această realitate, tolerată acum de Băsescu, va trebui să-şi găsească o soluţie. Actualul guvern nu îmi e ostil mie, e ostil bunului simţ şi interesului general.
- Aveţi în vedere o alianţă cu PSD, în ideea în care veţi fi ales preşedinte şi veţi avea nevoie şi de o majoritate în Parlament sau sunteţi dispus la o reconciliere cu PDL?
- Este evident mult prea devreme pentru a face şi desface guvernele anului 2010. Ceea ce trebuie să fie clar de pe acum, e că nu vom face compromisuri care să conducă iar la formule blocante. Ca preşedinte voi pleda şi voi acţiona pentru guvernări în coaliţii funcţionale şi responsabile, asta cred că e principala problemă politică a României. Suntem condamnaţi la coaliţii, dar ele sunt tratate cu totală iresponsabilitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro