Mergi la conţinutul principal

Subiecte uşoare şi la Matematică şi la Istorie

Proba de care se temeau toţi candidaţii de la bacalaureat, cea de Matematică, s-a dovedit a fi mai uşoară decât se aşteptau. Atât la mate-info cât şi la celelalte specializări subiectele au avut dificultate medie, iar cine a învăţat a ieşit zâmbitor de la examen. Inspectorul şcolar general Iulian Danielescu a explicat că subiectele primite la mate-info, cele care au cel mai mare grad de dificultate, au fost normale, au respectat programa, structura cunoscută, iar cele trei subiecte au avut toate grad mediu de dificultate. "Niciunul dintre subpuncte nu a pus probleme deosebite; au avut nivel mediu de dificultate, nimic care să-i pună pe candidaţi în situaţii dificile", a declarat inspectorul general Iulian Danielescu.
Nici la Istorie situaţia nu este mai rea. Subiectele chiar foarte uşoare au permis elevilor să facă lucrări frumoase, să nu fie "surprinşi" de noţiunile cerute. Inspectorul şcolar Alina Vlad a explicat că se putea lua uşor nota şapte cu puţină atenţie. "Subiectele au fost frumoase, uşoare, mie chiar mi-au plăcut. Perioada istorică la care trebuia să se refere eseul este frumoasă, cred că vor fi rezultate bune", a apreciat şi inspectorul de istorie Alina Vlad.
La proba de ieri au fost înscrişi 1.707 candidaţi, din care 1.043 la matematică şi 664 la istorie. Ei au fost repartizaţi în şase centre de examinare de la: "Murgoci", "Bălcescu", "Neniţescu", "Perpessicius", "Moisil" şi "Iorga", în fiecare sală de concurs fiind instalate camere de supraveghere. Din punct de vedere organizatoric nu au fost probleme. La nivelul judeţului este constituită o comisie specială pentru un candidat care dă examenul acasă din cauza unor probleme de sănătate.
Din păcate, la probele de ieri un candidat de la centrul de examinare organizat la Liceul "Iorga" a fost prins încercând să fraudeze examenul şi a fost eliminat.
Mâine, 4 iulie, se va susţine proba la alegere a profilului şi specializării, candidaţii putând opta pentru una dintre cele 10 discipline: fizică, biologie, chimie, geografie, logică, psihologie, economie, filosofie, sociologie şi informatică.
Primele rezultate se vor afişa pe 7 iulie, până la ora 12.00, urmând ca între orele 12.00 şi 16.00 să se depună contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate pe 11 iulie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro