Mergi la conţinutul principal

SUA: Sonda spaţială MAVEN a fost lansată spre Marte

Racheta Atlas V cu două etaje care transportă sonda s-a desprins de la sol la ora prevăzută, 18.28 GMT. Se prevede ca drumul MAVEN spre Marte să dureze 10 luni, înscrierea pe orbita planetei de destinaţie urmând să se producă în septembrie anul viitor, după o călătorie de peste 700 milioane de kilometri. Misiunea sondei este de a studia atmosfera planetei, oamenii de ştiinţă încercând să afle de ce, în primul său miliard de ani, „planeta roşie" s-a transformat dintr-un loc cald şi umed în cel rece şi arid de azi.
Este cea de a 21-a misiune lansată de NASA către Marte. Paisprezece din cele 20 anterioare s-au încheiat cu succes.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro