Mergi la conţinutul principal

SUA critică Franţa pentru livrarea navelor de război către Rusia

"Apreciem că nimeni nu ar trebui să furnizeze arme Rusiei", a subliniat pentru jurnalişti o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf.
"Este vorba de o chestiune de bun simţ", a subliniat şi Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-o conferinţă de presă.
Casa Albă a reamintit că "preşedintele (Barack Obama) s-a deplasat la Bruxelles în iunie pentru a-şi exprima îngrijorările legate de vânzarea acestor echipamente militare ruşilor".
Oficialii americani şi-au exprimat în repetate rânduri opoziţia faţă de vânzarea de către Paris, către Moscova, a două nave de război de tip Mistral.
"Avem suficiente dovezi în legătură cu faptul că ruşii încalcă regulile internaţionale şi susţin eforturile de încălcare a integrităţii teritoriale a ţărilor suverane independente", a insistat el.
"Nu pare deloc momentul potrivit pentru a le furniza sisteme de arme sofisticate", a notat el, precizând că Statele Unite "continuă să lucreze în strânsă colaborare cu britanicii, francezii, germanii şi alţii pentru a-şi coordona eforturile în vederea unei izolări şi mai mari a regimului rus".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro