Mergi la conţinutul principal

Studenţii facultăţii de inginerie, premianţi la Concursul Autocad

El este student la specializarea Inginerie Economică în domeniul Mecanic. La aceeaşi secţiune au mai participat încă cinci studenţi brăileni. Toţi cei şase au studiat Autocad în cadrul cercului de "Grafică asistată de calculator", condus de conf. ec. dr. ing. Adrian Goanţă, decanul Facultăţii de Inginerie. Rezultatele studenţilor brăileni au fost cu atât mai valoroase cu cât concursul s-a susţinut în versiunea 2008, iar ei au studiat AutoCAD-ul doar la nivelul versiunii 2002, pentru care facultatea deţine licenţe educaţionale, a mai spus decanul Adrian Goanţă. La concursul organizat pe două niveluri, începători şi avansaţi, au participat 27 de studenţi din universitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro