Mergi la conţinutul principal

Stoica Anghelescu se va ocupa de înfiinţarea noii societăţi care va administra pieţele

* totodată, primarul Simionescu spune că nu înţelege de ce Drăghincescu a afirmat că relaţia dintre ei s-a degradat, în contextul în care el consideră că au avut o relaţie normală, fără tensiuni deosebite

Primarul Aurel Simionescu consideră că, în ciuda declaraţiilor directorului DAPT Simona Drăghincescu, relaţia dintre ei nu a fost una tensionată şi că, personal, nu a simţit o degradare sau înrăutăţire a acestei relaţii în ultimul timp. Cu toate acestea, Simionescu a luat act de intenţia declarată a Simonei Drăghincescu de a nu mai candida pentru funcţia de director al viitoarei SC "Administraţia Pieţelor şi Târgurilor" Brăila, dar şi de faptul că aceasta nu mai doreşte să se ocupe de înfiinţarea noii societăţi. Edilul şef spune că, cel mai probabil, de documentaţie se va ocupa directorul economic al Primăriei, Stoica Anghelescu.

"Eu sunt de părere că atunci când sunt pe o funcţie îmi fac datoria până la capăt. Dacă mâine nu mai sunt primar, eu azi îmi fac datoria. Dumneaei mi-a trimis o adresă în care îmi spune că nu doreşte să se mai ocupe de înfiinţarea noii societăţi, pe motiv că una a propus ea cu privire la acest lucru şi alta s-a aprobat. Dar propunerile sunt propuneri. Şi primarul dacă propune ceva, trece prin CLM şi poate să sufere modificări. Asta e...Nimeni nu deţine adevărul absolut. Dar e opţiunea dumneaei. De faptul că nu doreşte să mai participe la concurs mi-a zis şi mie, dar, în fond, e decizia dumneaei", a comentat primarul.

Acesta a mai adăugat că, mandatul iniţial dat de CLM în acest caz, de comun acord cu Drăghincescu de altfel, a fost ca de organizarea noii societăţi să se ocupe directorul aflat în funcţie, deoarece el deţine toate actele necesare. Faptul că acum Drăghincescu nu mai doreşte acest lucru va afecta prea puţin procesul de organizare, este de părere primarul, în contextul în care are cine să se ocupe în locul acesteia de toate formalităţile: "A fost un mandat pe care CLM l-a dat la momentul respectiv, de comun acord cu doamna Drăghincescu, şi anume că directorul în funcţie se ocupă de înfiinţarea noi societăţi. Opţiunea ei e că nu vrea să se mai ocupe, iar CLM va lua act de asta şi va mandata altă persoană. Probabil va fi domnul Anghelescu. Oricum, mai sunt multe de făcut până la înscrierea firmei, trebuie să lămurim cu patrimoniul, e mai multă treabă", a adăugat edilul şef.

Întrebat când anume estimează că Simona Drăghincescu va fi înlocuită din funcţia de director la Pieţe, primarul a răspuns "până într-o lună".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro