Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Steaua sus răsare!

În urmă cu câteva zile, în mai multe orașe, au fost aprinse luminile de sărbători. În unele discret, în altele mai cu tam-tam, cert e că locuitorii, înștiințați sau din pură întâmplare, le-au văzut, le-au fotografiat și le-au distribuit pe rețelele de socializare. Cele mai multe, însoțite de mesaje pline de optimism și încântare.

O senzație plăcută am simțit la fiecare imagine care mi-a trecut prin fața ochilor, și, în mintea mea, am felicitat toate administrațiile care au decis să facă lucrul acesta. Pentru că, tot în mintea mea, înainte de orice, simt luminițele acestea ca pe un semn că suntem împreună și că, în ciuda tuturor greutăților cu care ne-am confruntat peste an, printre îngrijorări și temeri, viața își urmează cursul firesc. Simt că lumina aceasta ne unește în toată această distanțare fizică, dar mai ales, în așteptarea unor sărbători în care și așa ne vom simți mai singuri ca niciodată.

Apreciez maxim decizia primarului Timișoarei, care, anul acesta, a ales să ducă mare parte dintre podoabe în cartiere, pentru ca jocul luminițelor să poată fi admirat de la ferestrele cât mai multor case. Dacă n-a făcut-o încă, recomand primarului Dragomir să urmeze această strategie, să ducă sărbătoarea cât mai mult în interiorul cartierelor să bucure cât mai mulți brăileni.

Dar nu numai imaginile mi-au atras atenția. Pentru că, într-o nepotrivire flagrantă cu optimismul celor care și-au împărtășit bucuria cu prietenii virtuali, armatele de postaci s-au dezlănțuit în comentarii așa cum numai ele știu (și sunt bine plătite) s-o facă.

Din start vă spun că nu mă refer la acele comentarii în care oameni de bună-credință și-au expus decent nemulțumirea legată de banii alocați sau teama că feeria ar putea atrage prea mulți oameni într-un singur loc. Sunt de înțeles și, recunosc, și eu m-am gândit la lucrurile acestea (și iar trebuie să dau exemplul Timișoarei care a aprins luminile atât de discret). Mă refer strict la acele comentarii virulente, care au dat de pământ cu tot și cu toate, fără nici cel mai mic discernământ.

Înțeleg, e pandemie, e greu, e riscant. Dar asta nu înseamnă că nu mai avem nevoie de sărbători, de magie, de speranță și să ne bucurăm că, în ciuda restricțiilor și constrângerilor, găsim momente, lucruri, întâmplări, care ne pot uni măcar mental. De ce nu v-ați gândit că, poate, pentru un medic care iese seara dintr-o tură grea, ghirlanda aceea e o dovadă de normalitate, că simplul joc multicolor îl poate încărca cu energie? De ce nu vă gândiți la copii, nu credeți că merită măcar această mică bucurie? Chiar trebuie să îi târâm printre depresiile și angoasele noastre, printre ”războaiele” noastre absurde și conspirațiile fără fundament?

De acord, fără târguri, fără concerte, fără pomeni, fără mulți oameni strânși laolaltă. Dar puțină lumină care să ne încălzească sufletul și atmosfera, chiar nu înțeleg de ce deranjează atât de mult.

Steaua sus răsare! E primul semn care vestește Nașterea Domnului! Luminile de sărbători au fost întodeauna semnul că se apropie Crăciunul.




Categorie articol: 

Comentarii