Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Stancu câștigă în fața DNA

* miercuri, prima instanță a dat soluția în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, dar și vicepreședintele instituției, Florin Mija, alături de alți angajați ai instituției, au fost acuzați de fapte de corupție * în dosarul ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea s-a dat o soluție surprinzătoare: toți inculpații, persoane fizice și juridice, au fost achitați * Stancu a fost judecat pentru infracțiuni de corupție, alături de alți funcționari ai Consiliului Județean Brăila, fiind vorba de acordarea unor contracte considerate de procurori preferențiale, prejudiciul estimat fiind de aproape 3 milioane lei

 

Dosarul «Stancu vs. DNA» s-a fâsâit. Magistrații Tribunalului Vrancea au dispus achitarea inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, acuzat de abuz în serviciu, dar și achitarea fostului vice al instituției, Florin Mija. Efectiv, prima instanță a dispus achitarea tuturor inculpaților din acest dosar complex, persoane fizice și juridice. Totuși, acuzațiile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost destul de grave, cel puțin din punctul de vedere al procurorilor care s-au ocupat de caz.

În acest dosar, Gheorghe Bunea Stancu este judecat pentru infracțiuni de corupție, alături de alți funcționari ai Consiliului Județean Brăila, fiind vorba de acordarea unor contracte considerate de procurori preferențiale, prejudiciul estimat de aceștia fiind de aproape 3 milioane lei.

Reamintim că pe 2 octombrie 2014, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija și a încă 12 funcționari, salariați ai CJ Brăila. Pe lista inculpaților apar și trei societăți de construcții prin care s-ar fi derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimiși în fața instanței ridicându-se la 19. Dosarul a ajuns pentru a fi judecat la Tribunalul Vrancea.

Gheorghe Bunea Stancu a ajuns în spatele gratiilor la începutul lui aprilie 2015, după ce a fost condamnat la 3 ani închisoare în dosarul “Mită la PSD". El a scăpat de închisoare, după un an și jumătate.

În 2019, fostul șef al CJ Brăila a mai fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare în dosarul “Sportul”, însă a ieșit din închisoare după numai o lună și jumătate.

 

NEVINOVAȚI

La data de 7 aprilie, judecătorii Tribunalului Vrancea au dat sentința în dosarul menționat. După cum se arată în soluția postată pe site-ul instanței și transmisă redacției, la solicitarea jurnaliștilor, inculpații din dosarul “Stancu vs. DNA” au fost găsiți nevinovați, cel puțin de prima instanță. Soluția pronunțată de Tribunalul Vrancea poate fi atacată cu apel, în acest caz dosarul urmând să fie trimis la Curtea de Apel Galați, unde se va lua decizia finală.

Prezentăm în continuare soluția dispusă în acest caz de prima instanță, respectiv Tribunalul Vrancea. “Achită pe inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Achită pe același inculpat Gheorghe Bunea Stancu pentru infracțiunea de conflict de interese, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Achită pe inculpatul Mija Florin pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală; infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Achită pe inculpatul Moisiu Nicolae, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată.

Achită pe inculpatul Ghenea Georgel, pentru infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice în formă continuată , infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor; achită pe inculpata Dumitrașcu Jenica, pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, achită pe inculpatul Popescu Ionică, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice; infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, achită pe inculpatul Mocanu Antoniu Cezar, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată , achită pe inculpatul Bădescu Mircea, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, achită pe inculpatul Pușcă Ionel, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, achită pe inculpatul Buzuleac Sebastian Lucian, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, achită pe inculpatul Sava Nicu, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, achită pe inculpata Roșioru Lenuța, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”, se arată în soluția dispusă de prima instanță.

În plus, magistrații au dispus achitarea și față de persoanele juridice. S-a dispus achitarea față de Tancrad Galați și Tancrad Construct Brăila, Concivia, dar și față de reprezentanții acestor firme care erau inculpați în dosar.

Astfel, judecătorii au achitat inculpata SC Tancrad SRL Galați, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, pe motiv că fapta nu există, și infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. S-a dispus achitarea inculpatei SC Tancrad SRL Galați, pentru infracțiunea de uz de fals, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, dar și achitarea inculpatei SC Tancrad Construct SRL Brăila, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, pe motiv că fapta nu există. “Achită pe inculpatul Stăncic Cristian Cătălin, pentru  infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, pe motiv că fapta nu există; infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Achită pe același inculpat Stăncic Cristian Cătălin pentru infracțiunea de uz de fals, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Achită pe inculpata SC Concivia SA, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, pe motiv că fapta nu există; infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată, pe motiv că fapta nu există. Achită pe inculpatul Soare Vasile, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice; infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată. Achită pe inculpata Ștefan Rodica, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, pe motiv că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”, se mai arată în soluția instanței.

În soluția instanței se mai arată că s-a constatat faptul că inculpatul Gheorghe Bunea Stancu s-a aflat sub măsura reținerii de la data de 07.08.2014 până la data de 08.08.2014 și sub cea a arestului la domiciliu de la 08.08.2014 până la data de 09.10.2014, în timp ce inculpatul Mija Florin s-a aflat sub măsura reținerii de la data de 07.08.2014 până la data de 08.08.2014 și sub cea a arestului la domiciliu de la 08.08.2014 până la data de 09.10.2014. În cauză nu a fost exercitată nicio acțiune civilă. Instanța a respins ca nefondate cererile de confiscare specială formulate în cauză. S-a ridicat și măsura sechestrului pe anumite bunuri ale inculpaților. “Ridică măsura sechestrului asigurător instituită, prin ordonanțele procurorului nr. 209/P/2009 din 24.09.2014 și din 26.09.2014”, se arată în soluția instanței.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

 

Acuzațiile procurorilor DNA

Comunicatul prin care se anunța faptul că s-a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu și altor funcționari din cadrul CJ Brăila a fost postat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție în data de 2 octombrie 2014. Prezentăm în continuare acuzațiile aduse de procurori.

În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupție au reținut următoarea stare de fapt. În perioada 16.07.2009 – 04.08.2010, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, președinte al Consiliului Județean Brăila, a aprobat și a avizat documentația în procedurile de achiziții publice organizate de instituția pe care o conducea, finalizate cu încheierea a șase contracte, deși a cunoscut faptul că firmele care au oferit prețurile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a condițiilor tehnice sau financiare. Aceasta, în scopul vădit de a atribui lucrările respective firmelor agreate și anume SC TANCRAD SRL Galați, SC CONCIVIA SA Brăila și SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, determinând, prin încălcarea atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila și de ordonator principal de credite, privitor la folosirea și gestionarea eficientă a fondurilor publice, alături de alți funcționari din subordinea sa (membrii comisiei de evaluare a ofertelor) producerea unui prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Județean Brăila și vătămarea intereselor legitime ale participanților descalificați în mod discriminatoriu din procedurile de achiziții publice la care au participat.

Contratele respective aveau ca obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC TANCRAD SRL Galați și SC TANCRAD Construct SRL Brăila, respectiv reamenajare/reabilitare spații medicale la unitățile spitalicești din subordinea Consiliului Județean Brăila – SC CONCIVIA SA Brăila. Documentația aprobată și avizată de președintele Consiliului Județean Brăila consta în notele justificative și referatele de necesitate în procedurile de achiziții, precum și rapoartele aferente acestor proceduri.

SC CONCIVIA SA Brăila, una dintre beneficiarele contractelor din bani publici atribuite de Consiliul Județean Brăila, este administrată de către inculpatul Soare Vasile. Acționar majoritar la această firmă este SC BURSAGRIROM SA Brăila, care la rândul său, îl are ca acționar majoritar pe inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, condiții în care acesta din urmă are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila și fiind deci, persoană afiliată la aceasta. În aceste condiții, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a îndeplinit mai multe acte în cadrul procedurilor și a luat decizii prin care s-au obținut în mod direct foloase patrimoniale în valoare totală de 1.313.867,72 lei de către SC CONCIVIA SA Brăila, societate de la care beneficiază în continuare de foloase.

În calitate de membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor depuse în procedurile de achiziții publice aferente contractelor sus menționate, inculpații Mija Florin, Moisiu Nicolae, Ghenea Georgel, Dumitrașcu Jenica, Popescu Ionică, Mocanu Antoniu Cezar, Pușcă Ionel, Bădescu Mircea, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Roșioru Lenuța, au dispus cu intenție, descalificarea unor agenți economici înscriși la proceduri, prin declararea ofertelor depuse ca neconforme și inacceptabile, încălcând astfel principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Aceasta, cu scopul vădit de a fi declarate câștigătoare doar cele trei firme agreate.

Inculpatul Soare Vasile, în calitate de administrator al SC CONCIVIA SA Brăila și Stăncic Cristian Cătălin, în calitate de administrator al SC TANCRAD SRL Galați, au determinat funcționarii din cadrul Consiliului Județean Brăila, membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor, să declare ofertele propuse de SC CONCIVIA SA Brăila, respectiv de SC TANCRAD SRL Galați, câștigătoare în procedurile de achiziții publice finalizate cu încheierea contractelor cu Consiliul Județean Brăila, reprezentat de președintele acestuia, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu. Aceasta, ca urmare a descalificării discriminatorie a societăților comerciale înscrise în procedurile achizițiilor publice anterior menționate, prin încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.

Inculpatul Soare Vasile a declarat că, pentru rezolvarea problemelor care priveau administrarea, în mod direct, a SC CONCIVIA SA Brăila, acesta se consulta cu inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, fapt care se petrecea încă din anul 2003.

Inculpatul Stăncic Cristian Cătălin a depus la Consiliul Județean Brăila, la data de 20.10.2009, un certificatul fiscal eliberat de Primăria com. Vădeni, jud. Brăila, prin care se atesta, în mod nereal, că a fost emis pentru SC TANCRAD SRL Galați, în scopul dovedirii îndeplinirii condițiilor minime de calificare impuse în procedura de achiziție publică finalizată ulterior cu încheierea unuia dintre contractele care fac obiectul acestui dosar. Certificatul fiscal a fost întocmit și  eliberat de inculpata Ștefan Rodica, în cursul lunii septembrie 2009.

Cele șase contracte la atribuirea cărora au fost favorizate cele trei firme agreate de reprezentanții Consiliului Județean Brăila se referă la: Lucrări de întreținere curentă, pe timp de iarnă, a drumurilor județene, 2009-2010; Servicii de expertiză tehnică și lucrări de reparare și amenajare imobil situat în șoseaua Buzăului nr. 3A, Brăila; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul „Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila; Lucrări suplimentare specifice pentru realizarea, amenajarea și modernizarea spațiilor medicale din proiectul “Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila”; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila; Lucrări suplimentare în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila.

Procurorii mai susțineau atunci că “modul în care au fost organizate licitațiile și în care s-au derulat procedurile de achiziție publică, în perioada 2009-2011, a condus ca, în prezent, SC TANCRAD SRL Galați, SC TANCRAD Construct SRL Brăila și SC CONCIVIA SA Brăila să dețină monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Județean Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contractele de achiziție publică pe plan local și județean”.

La vremea aceea a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin, Moisiu Nicolae, Popescu Ionică, Dumitrașcu Jenica, Puia Vasile, Ghenea Georgel, Soare Vasile, SC TANCRAD SRL Galați, SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, SC CONCIVIA SA Brăila.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, instanță competentă să judece cauza în fond.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii