Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani învinsă cu 3-1, într-un amical de Sporting Lieşti

Sâmbăta trecută, cu toate că a avut în teren patru sau chiar cinci juniori, Sportul Chiscani a avut o evoluţie bună în amicalul susţinut în deplasare la Sporting Lieşti, formaţie care s-a clasat pe locul al şaselea, în seria întâi, în campionatul trecut al Ligii a III-a. Borşan (min. 10), cu şut din afara careului, a deschis seria ocaziilor din acest test de verificare, însă Ghighimoc a reuşit să prindă mingea în doi timpi. Sportul Chiscani a replicat şapte minute mai târziu, când Vali Durbacă a scăpat spre poarta gazdelor, însă Vădeanu a boxat mingea în corner. Formaţia din Chiscani a acoperit foarte bine mijlocul terenului şi şi-a creat două situaţii de a înscrie, ambele prin Gigel Costache, la prima portarul Vădeanu reuşind să scoată mingea de la vinclu. În minutul 36, Sporting Lieşti a fost în două rânduri, foarte aproape de gol, însă mingea şutată de Munteanu a fost deviată de Dobrin, iar la şutul lui Dumitru, fundaşul central al oaspeţilor, Claudiu Boariu, a degajat mingea de pe linia porţii. Cinci minute mai târziu Techiu a insistat la o minge în careul advers, iar în momentul şutului a fost faultat de Preda şi arbitrul a arătat punctul cu var. Vali Durbacă a înscris şi oaspeţii au trecut în avantaj. Gazdele puteau egala în minutul 43, însă Ghighimoc a avut din nou un reflex salvator, dar şi oaspeţii ar fi putut să-şi mărească avantajul dacă Vădeanu nu scotea de la rădăcina barei mingea şutată de Techiu. În repriza a doua antrenorul gazdelor Ionuţ Niculcea a trimis în teren o ganitură nouă, iar Sporting Lieşti a dominat teritorial, şi-a creat ocazii, însă Tudor a fost imbatabil la şuturile lui Borşan (min. 48, 53), Racoviţă, Balaban şi Sandu. Balaban a restabilit egalitatea în minutul 76 apoi Valentin Borşan a reuşit "dubla", iar Sporting conducea cu 3-1 în minutul 86. La 2-1 pentru Sporting, Marius Ion a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă însă arbitrul de centru a dictat lovitură liberă pentru oaspeţi din afara careului. Sportul Chiscani a pierdut acest amical, însă dacă ar fi mers la Lieşti cu întreg lotul de jucători altul ar fi fost rezultatul final. De astăzi, jucătorii echipei Sportul Chiscani intră în semicantonament pentru o perioadă de zece zile.

Sporting Lieşti: Vădeanu - Munteanu, Sprînceană, Manea, Hoha - Gheţu, Preda, Balaban, Dumitru - Racoviţă, Bârlădeanu. În repriza a doua au mai evoluat portarul Adamache şi jucătorii de câmp Toma, Borşan, Lovin, Crihană, Serea, Filimon, Sandu, Anghel.
Sportul Chiscani: Ghighimoc (min. 46: Tudor) - Huţu, C. Boariu, Dobrin, Stângaciu - Chiriac, Ştefan (min. 79: Pârlog), Costache, M. Ion, Techiu - V. Durbacă (min. 80: Chihaia).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro