Mergi la conţinutul principal

Spectacol folcloric de Sfânta Maria

• evenimentul are loc astăzi, de la ora 18.00, pe scena amenajată în parcarea Poliţiei, pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Mihail Sebastian

 

Astăzi, 8 septembrie, de la ora 18.00, pe scena amenajată în parcarea Poliţiei, pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Mihail Sebastian va avea loc un spectacol folcloric dedicat Zilei de Sfânta Maria. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Teatrului „Maria Filotti”. Vor urca pe scenă: Ansamblul folcloric MUŞEŢEANCA şi interpretele de muzică populară Nicoleta Ghelase, Diana Nuţu, Alexandra Macoveiu, Lavinia Drăghici, Andreea Vizureanu, Alina Popescu, alături de Atelierul de revitalizare a patrimoniului imaterial JOCUL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro