Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Salariații Rompetrol Quality Control au câștigat procesul deschis împotriva companei

Cei aproape 160 de salariaţi din cadrul Rompetrol Quality Control, divizia de laboaratoare a Grupului Rompetrol, au câştigat procesul deschis anul trecut împotriva adminsitraţiei companiei, susţine preşedintele Sindicatului Petrochimistul Petre Tancău, transmite corespondentul NewsIn.

Acesta a declarat că anul trecut, după semnarea protocoalelor cu directorii, s-a aprobat majorarea cu 300 de lei a salariilor angajaţilor. După semnarea protocoalelor conducerea companiei a anultat aceste creşteri salariale.

Petre Tancău spune că decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă și poate fi atacată. "În cazul în care ea va fi atacată de către conducerea companiei, sindicatul va ataca la rândul său la Curtea de Apel Constanţa", a declarat el.

"La ora actuală, sindicatul mai are pe rol încă cinci procese cu cinci societăţi din cadrul Rompetrol pentru neaplicarea protocolalelor încheiate anul trecut cu reprezentanţii companiei, privind acordarea creşterilor salariale cu 300 de lei", a mai spus Petre Tancău.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro