Mergi la conţinutul principal

Sistemul de sănătate din Franţa, prezentat la Brăila

Aceasta este finanţată în cadrul proiectului "Formare continuă pentru personalul medical- Creşterea calităţii serviciilor din sistemul sanitar prin instruirea şi formarea profesională a personalului medical, a managerilor şi a celorlalte categorii de personal din sistem, din Regiunea de Sud- Est. Proiectul se desfăşoară cu cofinanţare din partea Fondului Social European şi Guvernului României în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro