Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Si o remiza la FC Botosani ar putea fi considerata un rezultat foarte bun pentru noi"

Linia de clasament a celor doua echipe inaintea partidei directe:
4 FC Botosani 26 13 4 9 27-22 43
7 Dacia 26 10 8 8 28-25 38

Formatia lui Mihai Ciobanu vizeaza prima victorie dupa patru etape in care a acumulat un singur punct

Ambele formatii au ratat realizarea obiectivului in acest sezon, acela de a prinde locul de baraj pentru promovare in Divizia A, singura preocupare fiind in acest moment doar obtinerea unor rezultate de palmares.
Desi a avut cel mai usor traseu in acest final de campionat, FC Botosani nu a mai cistigat din etapa a 22-a, cind a invins cu 1-0, pe teren propriu, pe Callatis, moment in care avea 39 de puncte, la fel ca si ocupanta locului al treilea, FC Brasov, si cu un punct mai putin decit Forex, aflata pe locul al doilea. Au urmat patru etape in care formatia lui Mihai Ciobanu nu a mai cunoscut gustul succesului, acumulind un singur punct in patru partide desi a evoluat de doua ori pe teren propriu. Jocul rezultatelor a avantajat echipa botoseneana care a ramas totusi pe locul al patrulea insa este clar ca in acest moment nu se mai poate pune problema atacarii locului al doilea, ci doar de mentinere pe pozitia actuala.
Surse din cadrul clubului au precizat ca pozitia antrenorului Mihai Ciobanu nu este afectata de rezultatele din ultima perioada si ca pentru acest meci FC Botasani isi propune un succes care sa scoata echipa din zona de penumbra in care a intrat. Aceeasi sursa a precizat ca pentru partida cu Dacia Unirea staff-ul tehnic nu poate conta pe doi jucatori foarte importanti, Grigoruta si Ovidiu Ciobanu, dar ca exista solutii viabile pentru rezolvarea acestor absente.

Brailenii spera sa sparga gheata in deplasare

Daca FC Botosani a reusit totusi sa-si pastreze pozitia, formatia braileana a avut o cadere evidenta in aceeasi perioada. Dupa o evolutie oscilanta, in aceeasi perioada, a coborit pe locul al noualea dupa etapa a 25-a si a urcat apoi doua locuri dupa succesul cu 1-0 in fata Preciziei Sacele. Spre deosebire de adversara sa de astazi care are ^ 4 la adevar, Dacia are - 1 iar intre cele doua formatii exista un decalaj de cinci punte.
Meciul de astazi este foarte important pentru echipa pregatita de Gigi Ion care in cazul obtinerii unui rezultat de egalitate poate face un pas hotaritor pentru a obtine un loc cit mai bun in acest final de campionat, tinind cont de faptul ca dupa aceasta partida Dacia va disputa doua meciuri consecutive pe teren propriu.
"Este normal ca fiecare antrenor sa-si propuna numai succese cu echipa pe care o pregateste. Eu cred insa ca si o remiza la FC Botosani ar putea fi considerata un rezultat foarte bun pentru noi", a declarat Gigi Ion.
Dacia nu va putea conta in acest meci pe serviciile lui Laurentiu Ivan, suspendat pentru cumul de cartonase, iar de miercuri a devenit incert si portarul Olteanu care s-a accidentat la o sedinta de antrenament.
In tur, pe stadionul Municipal, formatia braileana s-a impus cu 1-0 gratie golului marcat de Cristian Ungureanu in minutul 55.

Etapa a 27-a programeaza meciurile:
FC Botosani - Dacia Unirea Braila (0-1)
Precizia Sacele - FCM Tirgoviste (0-0)
FC Brasov - Laminorul Roman (1-2)
Gloria Buzau - Altay Navodari (0-1)
Callatis Mangalia - Forex Brasov (2-4)
Petrolul Moinesti - Portul Constanta (3-4)
Cetatea Suceava - Ceahlaul P. Neamt (1-3)
Dunarea Galati sta.
In paranteza sint trecute rezultatele inregistrate in tur.




Categorie articol: 

Comentarii