Mergi la conţinutul principal

Sesiune de comunicări ştiinţifice la Facultatea de Inginerie

La secţiunea Ingineria mediului au fost 37 de lucrări, cea mai bună aparţinând Nicoletei Matei şi lui Silviu Stoilescu, "Cercetări privind elaborarea unei tehnologii complexe de valorificare a deşeurilor organice pe linia fabricării compostului".

La cea de-a treia secţiune, "Agricultură", unde s-au prezentat 28 de lucrări, premiul I a fost obţinut de "Modelul climatic de stabilire a cerinţelor de irigaţii la cultura de grâu în anul 2008-2009", realizată de studentul Iulian Ciubotaru. Comitetul de organizare al Sesiunii de Comunică a fost alcătuit din conf. dr. ing. Nicuşor Drăgan, şef de lucrări dr. ing. Adrian Leopa, drd. ing. Daniela Trifan şi drd. ing. Carmelia Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro