Mergi la conţinutul principal

Senatorul-chirurg Dan Sabau ar putea da in judecata Spitalul Judetean

Senatorul PNL Dan Sabau neaga acuzatiile care i se aduc de catre directorul Spitalului Judetean, referitoare la presiunile si amenintarile la care s-ar preta, pentru a crea tensiuni si a accentua starea de confuzie, in rindul personalului acestei unitati. In plus, senatorul liberal sustine ca nu are nimic de-a face cu pretinsa decizie a ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de a schimba conducerea Spitalului Judetean, in perioada urmatoare, si nu a dorit sa faca parte din noul Consiliu de administratie, ci a fost rugat, in acest sens. Declaratiile acestuia adincesc starea de confuzie, in privinta pozitiei reale a ministerului pe aceasta tema, in conditiile in care, zilele trecute, directorul Spitalului Judetean declara ca a discutat cu ministrul Nicolaescu si a fost asigurat ca nu exista nici o intentie de schimbare a conducerii Spitalului din Braila. Dan Sabau nu da insa nici un pas in spate si continua sa se declare sigur de iminenta schimbarii amintite. El este insa nemultumit ca este acuzat de faptul ca ar face presiuni asupra cuiva si ar da telefoane de amenintare: "Nu am facut nici un fel de presiuni, asupra nimanui, fie el medic sau asistenta din Spitalul Judetean, si nu am deschis acest subiect decit cu cei care sint in situatia de a fi direct vizati, respectiv, cu dr. Mihailescu. Acestuia i-am comunicat ca este probabil ca se vor face schimbari, in conducerea Spitalului Judetean Braila, in efortul general de reforma in domeniul Sanatatii. Nu am vorbit cu nimeni altcineva despre asta, cu nici unul dintre medicii care imi sint colegi, acolo. Nu am dat nici un telefon nici altcuiva, din afara spitalului, pe tema respectiva, nu am avut nici o discutie cu cineva, nu am facut nici o propunere cuiva si, Doamne-fereste, de dat telefoane de amenintare, chiar ca nu poate fi vorba. Eu nu am amenintat pe cineva vreodata, eu sint un sustinator al legii".
Sabau a mai precizat, ieri, ca nu a cerut el sa fie trecut pe lista membrilor viitorului Consiliu de Administratie, ci a acceptat o oferta, in interesul Spitalului Judetean: "Cit priveste lista potentialilor membri ai Consiliului de Administratie, nu este problema mea. Eu am fost intrebat de domnul prefect daca stiu ceva despre aceasta intentie de schimbare si, la vremea respectiva, nu stiam ca deja a ajuns documentul la prefect. Eu stiam doar ca evenimentul respectiv plutea in aer si ca se inscria in filosofia ministrului si in ideea de reforma. Eu va repet, insa, ca mie mi-a vorbit despre aceasta intentie de schimbare a conducerilor unor spitale, inclusiv a celui de la Braila, personal domnul ministru Nicolaescu.Tot el mi-a propus sa devin membru in noul Consiliu de Administratie, pentru rezolvarea problemelor din aceasta unitate spitaliceasca. De asemenea, as preciza ca mi se pare normal ca ministrul sa-i fi zis directorului Mihailescu sa mearga si sa-si vada de treaba, pentru ca, pina se vor opera aceste schimbari, spitalul trebuie sa functioneze, nu? Eu va marturisesc ca am fost oarecum suprins in legatura cu aceasta decizie a ministrului, legata de Braila, dar mi-a explicat ca exista elemente semnificative care-l determina sa faca aceasta schimbare de conducere. Daca schimbarea va deveni operationala, eu voi avea doar rolul de veriga de legatura cu ministerul. Am acceptat aceasta propunere, din partea domnului ministru, in ideea ca ajut Spitalul Judetean. In plus, nu excludeam, anterior aparitiei in presa a articolelor din ultimele zile, si posibilitatea de a colabora cu domnul Mihailescu".

"Scuzele, in acest caz, ar fi o reactie minima, decenta si, oricum, in zona intelectuala, in care ne aflam"

Senatorul-chirurg ne-a declarat ca a aflat din ziarul nostru ca nu mai are contract cu Spitalul Judetean Braila, dar ca nu il sperie acest lucru, pentru ca s-a mai incercat si in trecut intreruperea fara motiv intemeiat a acestuia si a dat institutia in judecata: "Mihailescu mi-a mai intrerupt o data contractul, in urma cu vreo patru ani, daca imi aduc aminte bine. Atunci, am dat in judecata spitalul, si mi-am retras actiunea, cind s-a revenit asupra acestei decizii. La acel moment, s-a vehiculat ideea ca Daniela Bartos ar fi in spatele acelei decizii, dar s-a dovedit ca nu este asa. Problema era doar ca performantele mele profesionale nu se ridicau la inaltimea dorita de dr. Mihailescu. Eu trebuie sa recitesc contractul, dar nu cred ca-l poate intrerupe fara un motiv intemeiat. De altfel, exista un contract de colaborare intre Spitalul Judetean si Universitatea din Sibiu, in care se prevede, printre altele, ca eu sa pot opera la Spitalul Judetean. Eu am aflat abia acum ca nu mai exista contractul in vigoare. El se innoieste in fiecare an, si eu am depus documentele, pentru reinnoirea lui, dar se pare ca nu au fost semnate de dr. Mihailescu. Oricum, el nu m-a informat ca s-a intrerupt contractul. Exista cu siguranta elemente de culise, persoane interesate ca eu sa nu mai operez in Braila. In privinta amenintarilor ca nu imi va mai fi permis accesul in salile de operatie ale Spitalului Judetean Braila, va fi o situatie interesanta, dar eu voi fi disciplinat si imi voi solicita dreptul legal de a intra in aceasta unitate. Dreptul pe care mi-l da faptul ca am operat aici, drept pe care mi-l da calitatea de chirurg, de profesor universitar si de membru al Comisiei de Sanatate din Senat. Sub nici o forma nu enumar aceste calitati, ca un factor de presiune, ci doar ca o realitate. Oricum, ceea ce a aparut in presa, enuntat de dr. Mihailescu este pentru mine incredibil, in conditiile in care aceasta decizie a ministerului este o chestiune ce tine de reforma si nu are nimic personal, cu nimeni".
Senatorul Sabau lasa sa se inteleaga ca verificarile facute de echipa din minister ar fi descoperit lucruri destul de grave, cu implicatii penale, insa nu precizeaza clar despre ce ar fi vorba: "Chestiunea cu controlul facut la Spitalul Judetean de o echipa din minister, din cite stiu eu, nu este atit de simpla. Mie mi se pare - nu stiu foarte sigur, dar mi se pare - ca s-a soldat chiar cu un dosar cu traseu penal. Exista o problema care ar putea avea o rezultanta penala. Mie mi se pare demn de interes faptul ca dr. Mihailescu se zbate din rasputeri ca eu sa nu mai operez in Braila, si as vrea sa precizez ca pe mine nu ma intereseaza aspectul financiar al problemei, pentru ca, pina in 2002, luam de la Spitalul Judetean Braila 1,4 milioane lei, lunar, si dupa aceea, cam 2 milioane lei, lunar. Nu ma intereseaza banii, va puteti da seama de acest lucru. Dar pentru ceea ce a spus, doctorul Mihailescu va trebui sa-si ceara scuze, daca nu va produce dovezi ca eu am dat cuiva telefoane de amenintare. Scuzele, in acest caz, ar fi o reactie minima, decenta si, oricum, in zona intelectuala, in care ne aflam".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro