Mergi la conţinutul principal

Sebastian Ghiţă scapă şi el de puşcărie

Dosarul în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost trimişi în judecată, în februarie 2006, pentru înşelăciune sau complicitate la această infracţiune, ar putea fi închis, întrucât faptele s-au prescris, în 25 februarie aceştia urmând să anunţe instanţa dacă vor continuarea procesului.
Curtea de Apel Bucureşti a reluat, marţi, dezbaterile în dosarul în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane sunt judecaţi pentru înşelăciune şi, respectiv, complicate la înşelăciune.
Procurorul prezent la şedinţă şi avocaţii au arătat că, potrivit prevederilor din noul Cod penal şi noilor limite ale termenului de prescripţie, acesta s-a împlinit în cazul celor judecaţi în dosar, astfel că dosarul ar trebui închis.
Instanţa a constatat că persoanele judecate în acest dosar nu erau în sala de judecată, dispunând ca la următorul termen de judecată, din 25 februarie, acestea să fie prezente, pentru a spune personal dacă doresc sau nu continuarea judecării, chiar şi după prescrierea faptelor.

Dosar plimbat

În februarie 2006, Sebastian Aurel Ghiţă, Dan Constantin Grigoriu, Dan Florin Berendel, Romulus Gheorghe, Ioan Gheorghe Lalu, Alexandru Lenghel, Iriza Ştefan, Mircea Daniel Nicorici şi Stela ştefan au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.
În 11 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe cei nouă, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Sebastian Ghiţă a fost achitat atât pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată, cât şi pentru fals în declaraţii, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Decizia a fost atacată de procurori, dosarul a fost înregistrat în 7 februarie 2012 la Curtea de Apel Bucureşti, iar judecarea a început în 6 martie 2012.
Sebastian Ghiţă a fost ales deputat, în decembrie 2012, astfel că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti şi-au declinat competenţa, în 5 martie 2013, şi au dispus trimiterea cauzei la ICCJ, instanţa care judecă dosarele în care sunt acuzaţi parlamentari.
În 15 octombrie 2013, instanţa supremă a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecării apelurilor. Dosarul este din nou în dezbaterea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti din noiembrie 2013.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro