Mergi la conţinutul principal

Se caută noi soluţii pentru realizarea staţiei de epurare

* astfel, pentru că firma turcească are grave probleme financiare şi subcontractorii nu mai au încredere, s-a propus ca şefia consorţiului să fie preluată de firma germană, care prezintă garanţii

Cum proiectul de construire a unei staţii de epurare la Brăila, pe dig, bate pasul pe loc, şi cum toate variantele de lucru încercate până acum au eşuat, factorii de răspundere încearcă o nouă abordare a întregii afaceri. Astfel, având în vedere că firma turcă "Sistem Yappi", care împreună cu firma germană "Passavant" a câştigat licitaţia pentru construirea staţiei de epurare, are grave probleme financiare şi nu şi-a plătit subcontractorii, se încearcă acum o inversare de roluri. Mai precis, aşa cum a explicat primarul Aurel Simionescu, s-a propus ca şefia consorţiului turco - german să fie preluată de nemţii de la "Passavant", în care subcontractorii au încredere. "Subcontractorii nu mai au încredere în «Sistem Yappi» pentru că nu şi-au văzut banii. Iar asta e un paradox, pentru că bani pentru proiect sunt. Aşa că, dacă s-a văzut că turcii nu au reuşit să iasă din problemele pe care le au, s-a propus ca şefia proiectului să fie preluată de nemţi, care prezintă garanţii. Am vrea ca noi să lucrăm direct cu ei, ceea ce reprezintă o formulă de lucru mult mai bună decât ce se întâmplă acum", a explicat primarul Simionescu. Acesta a mai adăugat că luni, cel mai probabil, se va stabili, la nivel de companii, dacă se va merge pe această formulă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro