Mergi la conţinutul principal

Satelitul Daciei Unirea a câştigat cu 7-1 amicalul cu juniorii echipei Viitorul Însurăţei

Primele 30 de minute au fost echilibrate, iar la pauză Dacia Unirea 2 Brăila conducea cu 2-0. Elevii lui Vasile Darie s-au impus cu 7-1, golurile formaţiei învingătoare fiind marcate de Moroianu 2, Pârlog, Vasile, Istrate, Bălănică şi Techiu.
Viitorul Însurăţei a venit cu echipa de juniori şi conform înţelegerii, în poarta echipei Viitorul a evoluat Copăceanu, unul dintre portarii Daciei Unirea.
"A fost un test reuşit în care am rulat tot lotul. Au lipsit Mucuţă şi G. Gheorghe, care au fost opriţi la echipa mare. Până la reluarea Ligii a IV-a vom mai susţine un amical cu Siretul Vădeni", a declarat antrenorul Vasile Darie.
"Ţinând cont de faptul că noi ne-am reunit abia de o săptămână şi suntem în urmă cu pregătirea am jucat de la egal la egal cu adversara noastră în prima repriză. Noi am mizat numai pe juniori în acest amical", a spus Paul Alexandru, oficialul echipei Viitorul Însurăţei.

Dacia Unirea 2 Brăila: Smochină - Gaşpar, Moroianu, Pârlog, Boga - Istrate, Gavrilă, Toader - M. Iordache, Techiu, Bardaş. Au mai jucat N. Andrei, Huţu, Vrânceanu, Vasile, Luca, Bălănică.
Viitorul Însurăţei: Copăceanu - I. Oprea, Stan, Roşu, Ivan - G. Oprea, Radu, V. Ion, Pungă - Elisei, Chioru. Au mai jucat Ghiuglea, Marcu şi Moldoveanu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro