Mergi la conţinutul principal

Salbă de medalii pentru Bukyo Brăila la Cupa României la karate SKI

• clubul brăilean a obţinut 3 medalii de aur, 7 de argint şi 4 de bronz •  Adrian Solomon, Dariana Ciutacu şi Vlăduţ Mizdrea au urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la kata individuial • argint a cucerit şi antrenorul clubului, Eugen Botea

 

Clubul Bukyo Brăila se regăseşte la fiecare competiţie printre protagoniste, iar acest lucru s-a confirmat şi la ediţia 2018 a Cupei României la karate SKI, competiţie desfăşurată în weekend-ul trecut în localitatea Făgăraş. La acest concurs, la start s-au aliniat 290 de sportivi, de la 15 cluburi din ţară.

Clubul brăilean unde antrenori sunt Eugen Botea (4 dan) şi Ionel Dermengiu (1 dan) a participat cu 11 sportivi, 9 la masculin şi 2 la feminin, şi a obţinut 14 medalii, dintre care 3 de aur, 7 de argint şi 4 de bronz.

Cele trei locuri întâi, care au însemnat implicit cucerirea medaliilor de aur, au fost adjudecate în proba de kata individual masculin şi feminin de Adrian Solomon şi Dariana Ciutacu, ambii la categoria de vârstă 8-9 ani şi de Vlăduţ Mizdrea la categoria de vârstă 16-17 ani.

Tot la kata masculin şi feminin, Bukyo Brăila şi-a trecut în cont trei medalii de argint, una dintre ele fiind cucerită chiar de antrenorul clubului, Eugen Botea, la categoria veterani plus 35 ani. Celelalte două locuri doi au fost obţinute de Cristian Budeş la categoria 14-15 ani şi de Alexandra Constantin la 16-17 ani.

La aceeaşi secţiune din concurs, Eugen Gutoi a cucerit bronzul la categoria 10-11 ani, aceeaşi performanţă fiind realizată şi de colegul său, Ionuţ Aramă, la 12-13 ani.                                                                               

La kata echipe, clubul brăilean de karate SKI a obţinut medalia de argint la categoria de vârstă 14-17 ani prin Teodor Solomon, Cristian Budeş şi Eugen Gutoi.                           

La kumite individual, Bukyo Brăila şi-a îmbunătăţit palmaresul cu două medalii de argint prin Adrian Solomon la 8-9 ani, categoria de greutate plus 35 kg şi Alexandra Constantin la 16-17 ani, categoria de greutate plus 55 kg şi două de bronz prin Adriana Ciutacu la 8-9 ani, categoria de greutate minus 30 kg şi Teodor Solomon la 12-13 ani, categoria de greutate minus 45 kg.

Cosmin Miron şi Andrei Şerban au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la yakusoku kumite masculin, categoria de vârstă 16-34 ani.

“Sunt mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii pe care i-am deplasat la această competiţie. A fost un concurs puternic, bine organizat, la care cred eu că am făcut din nou o figură frumoasă”, ne-a declarat antrenorul Eugen Botea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro