Mergi la conţinutul principal

Sărbători în oraşul în care nu se schimbă nimic

La început de an ar trebui să păstrăm mirajul sărbătorilor şi să fim optimişti, să trecem cu vederea tristeţea ce înveşmântează de ani buni Brăila şi decorul prăfuit ce s-a aşternut peste sărbătorile de iarnă, amintindu-ne, încă o dată, de viaţa cenuşie pe care o trăim. Ar trebui.
Cu siguranţă, cei care au făcut trecerea dintre ani cu buzunarele pline, în hoteluri cu nume exotice, în vârtejul valsurilor vieneze sau pe pârtii, în creierii munţilor, departe de sărăcia acestui oraş, pot ambala cenuşiul în care trăim în poleiala unui târg de la jumătatea secolului trecut, ca într-un film de epocă şi pot vedea partea plină a paharului. Pentru cei care au aşteptat să închidă uşa unui an presărat cu speranţe şi burduşit cu neîmpliniri, sărbătorile au însemnat însă un lanţ de dezamăgiri şi certitudinea că aici, la Brăila, timpul rămâne încremenit în vremuri apuse. În oraşul în care nu se întâmplă nimic, pâlpâie doar câteva luminiţe spânzurate de stâlpii de pe arterele principale, iar sărbătorile nu mai sunt sărbători şi nici oamenii ca altădată. Aici, toate drumurile duc în continuare la Dunăre, dar evantaiul acestui oraş este presărat de gropile ce înfloresc de la o zi la alta şi de nepăsarea celor care se luptă pentru putere.
La început de an ar trebui să fim optimişti, să cântăm "Sorcova vesela". Dar noi, cui? Politicienilor, celor din administraţia locală sau celor care se ţin cu dinţii de scaunele de conducere din diverse instituţii, chiar dacă nu fac nimic pentru acest oraş? Sau să le urăm de bine celor de la firmele de telecomunicaţii, care ne lasă fără semnal şi, exact când ne frige buza, ne lasă fără internet, celor de la Braicar, care ne fac să înlemnim de frig minute în şir în staţii, pentru că autobuzele circulă în continuare în gaşcă, să nu se rătăcească prin nebuloasa acestui oraş, spre bătaia de joc a călătorilor? Sau, poate, ar trebui să îi sorcovim şi pe cei care ne împovărează de la un an la altul cu biruri din ce în ce mai grele, în timp ce ei îşi votează pensii speciale, ori pe cei care pledează pentru confortul celor de după gratii, în timp ce pensionarii care au muncit o viaţă au devenit cerşetori la porţilor îmbogăţiţilor peste noapte şi fraţi cu câinii vagabonzi.
Ar trebui sorcoviţi şi cei din Sănătate, din Educaţie, din Industrie sau Agricultură... Şi câţi ar mai fi de urat şi de sorcovit.... Dar, care Sănătate, de unde Educaţie, ce Industrie sau Agricultură?
Nici sorcova nu mai este veselă şi nici noi nu mai avem puterea să facem urări. Am obosit de-atâta aşteptare şi în oraşul ăsta nu se schimbă nimic.
Nici măcar poveştile presărate pe panourile din Orăşelul copiilor sau podoabele cu steluţe şi luna în seceră din instalaţiile luminoase nu s-au schimbat. Doar ciocanul lipseşte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro