Mergi la conţinutul principal

România se pregăteşte pentru imigranţi

România a început să contruiască primele tabere de refugiaţi la graniţa cu Serbia, de unde se aşteaptă ca, mai devreme sau mai târziu, să se confrunte cu un val de imigranţi. Asta mai ales că, încet-încet, mai toate statele UE din zonă încep să-şi închidă graniţele.
Construirea taberelor s-a făcut în tăcere, fără o comunicare prealabilă, eplicaţia oficială fiind că acestea fac parte dintr-un exerciţiu.
Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, a confirmat, ieri, pentru agerpres.ro, că în zona localităţii timişene Lunga are loc un exerciţiu de verificare a capacităţii operaţionale de răspuns al autorităţilor române la situaţia înregistrată în statele din vecinătate, în contexul crizei imigranţilor.
„Este un exerciţiu pe care-l desfăşoară Ministerul Afacerilor Interne pentru testarea acestei capacităţi", a afirmat prefectul Eugen Dogariu. În zona localităţii Lunga au fost ridicate o serie de corturi.

„Exerciţiu"

Din dispoziţia viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, în judeţul Timiş se desfăşoară un exerciţiu de testare a capacităţii operaţionale de răspuns a României din punct de vedere al dinamicii fluxurilor migratorii, anunţa sâmbătă MAI.
În aplicarea deciziilor luate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă condus de vicepremierul Gabriel Oprea, în ultimele săptămâni, autorităţile române au intensificat măsurile de siguranţă la frontiera României cu Serbia, prin dislocarea unor forţe şi mijloace logistice suplimentare.
Exerciţiul reprezintă o continuare a măsurilor preventive şi pro-active luate la nivelul instituţiilor cu atribuţii din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, arată MAI.
Vicepremierul Gabriel Oprea a analizat mediul de securitate din regiune, raportat la fluxul migraţionist, şi evaluarea de etapă a exerciţiului cu tabere temporare pentru refugiaţi în judeţul Timiş, care a început sâmbătă la frontiera cu Serbia.
„Chiar dacă România nu se confruntă cu o presiune migraţionistă, aceste acţiuni sunt necesare pentru testarea capacităţilor noastre de reacţie la dinamica din regiune", a afirmat Oprea în şedinţa de analiză de la sediul MAI, potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, agerpres.ro.

A doua tabără

Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestui exerciţiu de testare a capacităţilor operaţionale este inclusă şi organizarea de tabere temporare pentru preluarea persoanelor care ar solicita o formă de protecţie în România.
O astfel de tabără este amplasată în apropierea localităţii Lunga iar o alta urmează să fie amplasată în zona Stamora Moraviţa.

Austria ni-i trimite nouă

Austria a început să respingă intrarea pe teritoriul ei a unor migranţi din Orientul Mijlociu veniţi dinspre Slovenia, mişcare ce survine după ce ministrul austriac de interne a declarat că nu are nicio simpatie faţă de refugiaţii care nu cer azil în ţările balcanice şi încearcă să ajungă în statele mai bogate, a transmis ieri DPA.
Într-o declaraţie emisă de ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, aceasta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că refugiaţii ajunşi în Croaţia şi Slovenia sunt direcţionaţi către Austria şi Germania. Ea a susţinut că nu înţelege de ce guvernele de la Zagreb şi Ljubljana nu respectă regulamentul de la Dublin şi a anunţat că Austria va returna migranţii veniţi dinspre Slovenia.
În Austria au sosit în acest weekend circa 13.000 de migranţi, dintre care circa 12.300 dinspre Ungaria şi ceilalţi dinspre Slovenia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro