Mergi la conţinutul principal

România nu va participa anul acesta la Eurovision

European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din lume, i-a retras Televiziunii Române calitatea de membru ca urmare a neplăţii unor datorii în valoare totală de 16 milioane de franci elveţieni. Astfel, TVR nu va mai putea participa la Eurovision Song Contest 2016, care va avea loc în luna mai - sa anunţat vineri pe site-ul eurovision.tv. Este o premieră în istoria evenimentului muzical european.
Mai mult decât atât, EBU a retras accesul TVR la toate serviciile statelor membre, din cauza faptului că, în mod repetat, nu şi-a plătit datoriile către această uniune. Prin intermediul EBU, TVR avea acces şi la evenimente sportive majore precum Campionatul European de Fotbal.
Decizia a fost luată după ce TVR a cerut ajutorul guvernului pentru a putea participa la Eurovision, unde România urma să fie reprezentată de Ovidiu Anton cu piesa intitulată (culmea ironiei) „Moment of Silence"/ „Clipa tăcerii". Televiziunea, aflată într-o gravă situaţie financiară, a cerut guvernului să o sprijine pentru plata datoriilor către EBU, dar termenul în acest sens (miercuri, 20 aprilie) a trecut fără niciun rezultat.
„E regretabil că suntem obligaţi să luăm această măsură. Suntem dezamăgiţi că toate încercările noastre de a rezolva această problemă nu au primit niciun răspuns din partea guvernului României. În ultimele săptămâni, EBU a notat sugestia Ministerului de Finanţe că TVR ar putea intra în insolvenţă, ceea ce ar duce la o restructurare profundă a televiziunii. EBU este o asociaţie nonprofit care reprezintă 73 de radiodifuzori din 56 de ţări. Datoriile continue ale TVR periclitează însăşi stabilitatea financiară a EBU", a declarat directorul general EBU, Ingrid Deltenre.

TVR e în subordinea Parlamentului, nu a Guvernului

TVR nu este în subordinea Guvernului, ci a Parlamentului, aşa că executivul nu avea cum să plătească datoria televiziunii către EBU (organizatorul Eurovision), a declarat pentru HotNews.ro Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. „Guvernul nu se putea amesteca în gestionarea datoriilor TVR. Am analizat situaţia, am luat în calcul şi o eventuală plată a datoriei către EBU, dar ar fi însemnat încălcarea legilor concurenţei pentru că EBU este doar unul dintre mulţii creditori ai TVR care au de recuperat datorii", a mai spus Dan Suciu.

Ovidiu Anton: „E nedrept"

Ovidiu Anton, rockerul care ar fi trebuit să reprezinte România pe scena Eurovision de la Stockholm cu melodia „Moment of Silence ", se declară „învins", după deciza EBU. Cântareţul spune printr-un mesaj postat Facebook că e „nedrept", dar că va rămâne „acelaşi luptător care a câştigat prin votul juriului şi al publicului".
„Dragi prieteni, am primit şi eu într-un final înştiinţarea oficială. Încerc să zâmbesc şi să nu mă ia valul, însă... e nedrept" , a scris Ovidiu Anton pe pagina sa de Facebook. Rockerul a precizat, însă, că va rămâne „sincer, acelaşi luptător care a câştigat prin votul juriului şi al publicului... dar cu toate astea, paradoxal, trebuie să mă declar învins... de cine? de ce? Corect??? ... nu ştiu cum să o spun frumos acum, aşa că mă abţin".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro