Mergi la conţinutul principal

Rezultate de excepție pentru atleții copii de la LPS Brăila

• clubul brăilean are sportivi talentați care au confirmat la prima competiție atletică în aer liber, din acest an

 

Atleții copii de la LPS Brăila au avut prestații foarte bune la finala Campionatului Național rezervat copiilor 1 și 2, iar rezultatele au fost pe măsura talentului și muncii depuse de ei la antrenamente.

La prima finală în aer liber din 2023, sportivii de la LPS Brăila, pregătiți de profesorii Lazăr Sica, Nicolae Iorga, Florinel Ilie, Anilena Anton, Luiza Gorciac, au demonstrat la București că gruparea sportivă brăileană are o generație de atleți care va face performanță pentru orașul nostru și pentru România în concursurile internaționale.

George Manta a devenit campion național la 60 m garduri, copii 1. Tot medalii de aur, la aceeași categorie de vârstă, au cucerit Ștefan Dreptu la 200 m garduri și Nadia Pastramă la 60 m garduri feminin. Tot la garduri, Andreea Radu s-a clasat pe locul al patrulea.

La 60 m garduri, copii 2, podiumul a fost ocupat de reprezentanții Liceului cu program Sportiv Brăila. Ianis Hacin a devenit campion național și implicit și-a asigurat medalia de aur, Silviu Soțu a cucerit medalia de argint iar Andrei Bumbelea pe cea de bronz.

Marin Sîrbu a devenit vicecampion național la 200 m garduri, copii 2, categorie de vârstă la care Eva Crețu a cucerit medalia de bronz, la 60 m garduri. Eugen Smeu a bifat un loc 4 la 80 m plat, copii 1, iar Florin Tănăsuică s-a clasat pe locul al șaselea la aceeași probă.

Valentin Rabenraither a fost foarte aproape de podium, la 60 m garduri, el a ocupat poziția a patra, iar locul al cincilea la 60 m garduri, copii 1, i-a revenit lui Fabian Rusen.

Brăilenii de la LPS au cucerit medalii prețioase și în probele de ștafetă.

Proba de ștafetă 5x80 m copii 1 a fost câștigată de ștafeta LPS Brăila în componența: Fabian Rusen, Eugen Smeu, Denis Balaban, George Manta, Ștefan Dreptu.

La copii 2, clubul brăilean a cucerit argintul la 5x80 m, realizatorii acestei performanțe fiind Ianis Hacin, Andrei Bumbelea, Mario Sîrbu, Silviu Soțu, Valentin Rabenraither.

La ștafetă 5x80 m fete, copii 1, LPS Brăila, în componența, Nicolla Lazăr, Larisa Stoica, Bianca Iordache, Andreea Radu, Nadia Pastramă, s-a clasat pe locul al patrulea.

“Obiectivele noastre la această ediție a naționalelor rezervate copiilor au fost atinse. Avem o generație foarte bună, sunt copii talentați, avem încredere în ei și considerăm că atletismul brăilean are viitor”, ne-a declarat profesoara Sica Lazăr.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro