Mergi la conţinutul principal

Revoluţia drumurilor judeţene brăilene

Drumurile judeţene brăilene şi-au căpătat un renume printre şoferii care tranzitează zona de sud-est a ţării: sunt printre cele mai proaste care pot exista! Iar asta o recunosc inclusiv mai-marii Consiliului Judeţean Brăila, care au decis că a venit vremea să se ia măsuri. Aşa se face că bugetul alocat în acest an electoral pentru reabilitarea sau modernizarea reţelei de drumuri judeţene este de 10 ori mai mare decât cel din anii trecuţi. Astfel, dacă până acum se dădeau pentru drumuri, din fondurile Consiliului Judeţean, câte 5 milioane de lei pe an, de data asta s-au alocat nu mai puţin de 50 de milioane, după cum ne-a informat vicepreşedintele CJ Viorel Mortu. "Am început, printr-o finanţare substanţială, ofensiva de recuperare şi aducere la zi a stării drumurilor pe care le administrăm. Ţinta noastră este ca, pe parcursul acestui an, să reparăm, unde este cazul, sau să turnăm asfalt, acolo unde până acum a fost doar cale de piatră, peste 60 kilometri de drum judeţean. Reţeaua noastră de drumuri însumează 604 km, dintre care 300 km au trecut prin reabilitări recente şi au o stare bună sau măcar satisfăcătoare. Pe restul de 300 km, însă, situaţia este destul de gravă. Prioritate la reparaţii vor avea cele cu starea cea mai precară dar care sunt şi cel mai intens circulate. Cele tranzitate mai puţin vor fi lăsate mai la urmă. Oricum, dacă vom reuşi să ne ocupăm de câte 60 km pe an, în următorii 3-4 ani punem la punct toată reţeaua de drumuri judeţene, şi o aducem la un nivel comparabil cu cel al judeţelor învecinate", ne-a declarat vicepreşedintele Viorel Mortu.
Primele sectoare de drum vor intra în lucru efectiv în luna mai. Acestea se află deja pe Sistemul Electronic de Anchiziţii Publice (SEAP), procedura de contractare a unei firme de construcţii specializate în drumuri fiind pe ultima sută de metri. Este vorba despre reabilitarea, prin repararea stratului de asfalt existent, a drumului judeţean (DJ) 203 Scălăteşti - Dudescu - Zăvoia, pe o porţiune de 10 km, mai exact de la kilometrul 56 la km 75. În proces de modernizare, adică în transformarea din drum de piatră în şosea asfaltată, vor intra DJ 212A Brăila - Măraşu, între km 42 şi km 59; DJ 255A, pe circa 5 km, de la localitatea Cotu Lung până la intersecţia cu DN 23; DJ 203R şi DJ 211, pe o porţiune de 2 km, în zona localităţii Lişcoteanca.
Tot în perioada imediat următoare vor intra în lucru două "restanţe" rămase din decembrie anul trecut: DJ 202D Scorţaru Nou - Gemenele, între km 11 şi km 16, şi DJ 212A Brăila - Măraşu, între km 58 şi 59. "Acestea sunt trecute prin SEAP, au deja licitaţiile de atribuire a lucrării rezolvate de anul trecut, iar lucrările erau în derulare în luna decembrie 2015, dar a trebuit să fie întrerupte, fiindcă scăzuseră temperaturile sub 10 grade Celsius şi nu mai putea funcţiona staţia de producere a mixturii asfaltice. Sunt restanţe pe care o să le reluăm zilele acestea", ne-a precizat Viorel Mortu.

Urmează o investiţie de 32 milioane de euro

Pentru alte sectoare de drum se pregăteşte în prezent documentaţia necesară, astfel încât să fie introduse pe SEAP în luna mai, iar în iunie, maxim iulie să fie deschis şantierul. Este vorba despre DJ 211 Bordei Verde - intersecţia cu DN 2B, între km 49 şi km 52; DJ 211C Colţea - Chichineţu - Ciocile, între km 7 - 14; DJ 211B Victoria - Mihai Bravu, între km 17 - 27; DJ 203 Jirlău -Făurei, km 32 - 34. În aceeaşi situaţie se mai află şi DJ 221B Brăila - Vădeni, între km 1 şi km 7. Acest drum judeţean făcea legătura pe vremuri între municipiul Brăila şi fosta fabrică de conserve "Zagna" Vădeni, însă în prezent reprezintă un adevărat pericol public, din cauza făgaşelor formate pe carosabil.
Ulterior, pe parcursul anului vor fi organizate noi licitaţii pentru atribuire de lucrări, astfel încât să se ajungă la un minim de 60 km de drum judeţean reabilitaţi sau modernizaţi.
Pe lângă investiţiile făcute cu bani de la bugetul judeţului, mai există un proiect foarte amplu, finanţat cu bani europeni. Concret se vor investi 32 milioane de euro pentru reabilitarea şoselei care face legătura între satul Gulianca şi comuna Viziru. Aceasta are o importanţă deosebită, deoarece se află pe ruta care leagă judeţele Moldovei de litoral. Practic, prin reabilitarea acestei căi rutiere se definitivează investiţia derulată în urmă cu câţiva ani, când a fost reabilitat DJ 211A Viziru - Cuza Vodă şi DJ 212 Cuza Vodă - Mihai Bravu, limita cu judeţul Ialomiţa.
Şoseaua dintre Gulianca şi Viziru este compusă din mai multe porţiuni de drum judeţean: DJ 202A Gulianca - Mihail Kogălniceanu; DJ 221 Mihail Kogălniceanu - Şuţeşti - Ianca; DJ 211 Ianca - Bordei Verde şi DJ 211A Bordei Verde - Viziru.
"Vorbim despre un proiect foarte amplu, ce se va întinde pe durata a circa trei ani, perioadă în care drumul respectiv, ce are o lungime totală de 62 km, va fi reasfaltat dar şi reconfigurat, urmând să fie prevăzut cu parcări, cu popasuri şi alte facilităţi specifice unei căi rutiere de actualitate", ne-a informat vicepreşedintele Viorel Mortu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro