Mergi la conţinutul principal

Repartizare computerizată în etapa a doua a titularizării

Candidaţii care au obţinut peste 7.00 la concursul de titularizare şi nu au ocupat ieri un post în judeţul Brăila pot în zilele următoare să facă cerere pentru a ocupa un post disponibil de titular în alt judeţ. Este o oportunitate de care cadrele didactice ar trebui să profite din mai multe motive. În primul rând, pentru că în acest fel devin titulari ai sistemului şi vor beneficia de avantaje suplimentare faţă de cadrele didactice care se vor titulariza începând de anul viitor şi vor deveni titulari ai şcolii. În al doilea rând, este ultimul an în care s-a mai dat concurs naţional, deci este ultima ocazie de a deveni titulari ai sistemului.
Ca să ocupe un post în alt judeţ, orice candidat cu note peste 7.00 trebuie să găsească posturi disponibile conform specializării sale în alte judeţe, să noteze codurile acelor posturi, apoi să depună o cerere la centrul de titularizare în care a depus iniţial dosarul. În cerere, pe lângă alte informaţii, trebuie să noteze şi codurile posturilor pe care le vizează, în ordinea pe care o doresc. Aceste fişe de opţiuni se depun în zilele de 27 şi 28 iulie, personal sau cu împuternicire în original de la notar. Repartizarea pe posturi, în funcţie de note, se va face computerizat în ziua de 29 iulie. Posturile disponibile pentru această a doua etapă a titularizării se pot vedea în aplicaţia on-line a Ministerului, accesând secţiunea titularizare şi judeţul vizat. În această etapă, din judeţul Brăila pot intra aproximativ 80 de cadre didactice.
Legat de ziua de ieri, precizăm că în şedinţa publică au devenit titulari ai sistemului 41 de profesori. Repartizarea s-a făcut ca şi în ceilalţi ani în ordinea mediilor obţinute la concurs. Au rămas libere 20 de posturi. Acestea nu s-au ocupat din mai multe motive: nu a fost niciun candidat pentru specializarea respectivă, niciun candidat nu a reuşit să obţină o notă peste 7.00 sau candidaţii cu note peste 7.00 au fost mai puţini decât posturile titularizabile. La Centrul de la "Neniţescu", din opt posturi titularizabile s-au ocupat şapte. Pentru cel rămas, specializarea biologie-educaţie tehnologică, candidaţii care l-ar fi putut ocupa nu au avut note peste 7.00. La Centrul de la "Ana Aslan" au rămas 19 posturi libere, majoritatea pentru că nu au fost candidaţi cu specializările respective care să fi susţinut concursul. Doar la educatoare au rămas două posturi din cele 24, pentru că nu au fost suficienţi candidaţi cu note valabile pentru titularizare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro