Mergi la conţinutul principal
armacia Faltis, din 1897 în slujba brăilenilo

Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iulie. Preparate din Pelin(Artemisia absintum)

* Din ciclul de articole: Farmacia pe înțelesul tuturor

 

 

Cu o experiență de 48 de ani, farmacistul primar Ion Bobaru prepară și acum leacuri după rețete străvechi, multe din cea mai veche Farmacopee Română, tipărită la 1862 de brăileanul C.C. Hepites, cu aprobarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Practic,  în cea mai veche farmacie din Brăila, farmacistul brăilean prepară leacuri la masa de lucru a lui Ion Faltis, aceeași de la 1897. Începând cu 2 februarie 2023, în fiecare joi, într-o rubrică dedicată, farmacistul Ion Bobaru va informa cititorii cu privire la folosirea corectă a plantelor medicinale, această binecuvântare pe care natura ne-a oferit-o tuturor.

Identificare

Este ușor de indentificat în primul rând datorită gustului foarte amar de unde și expresia “amar ca pelinul”. Este o specie perenă, dreaptă, înaltă de până la 1 metru, toată planta fiind acoperită cu peri deși și mătăsoși. Frunzele sunt lipsite de pețiol pornind direct de pe tulpină, alungite de culoare argintie – cenușie pe dos, verzi-cenușii pe față. Florile sunt mici de culoare galbenă așezate în vârful tulpinilor sub formă de spic. Crește atât în flora spontană, nefiind pretențios față de condițiile de mediu, suportând terenuri aride, pietroase pe care alte specii nu cresc, iar pentru necesități industriale se poate cultiva.

Recoltare și uscare

 

Se folosesc ca materie primă pentru obținerea de preparate farmaceutice,

vârfurile florale cu frunze și tulpini. Recoltarea se face pe tot timpul înfloririi,

în perioada iulie-septembrie. Recoltarea se face pe timp uscat, de preferat spre

mijlocul zilei.

Uscarea se face la umbră, în strat subțire pe rame de lemn, coli de

hârtie sau rogojini, în spații aerisite și bine ventilate (poduri, verande, balcoane)

întorcându-se în fiecare zi, apoi mai rar până la uscare completă. Aceasta se

realizează în câteva zile, având în vedere că perioada de recoltare se face în

mijlocul verii când sunt cele mai bune condiții de uscare. Randamentul la uscare

este de 4/1 adică din 100 g plantă proaspătă se obțin aproximativ 25 g plantă

uscată. Mirosul este puternic aromat, caracteristic, iar gustul foarte amar. Pentru

aceste calități pelinul se folosește ca adjuvant în obținerea unui vin alimentar

aromat, vinul pelin.

După uscare, pentru a stopa pierderile de ulei volatil, se ambalează în

pungi de hartie pergaminată sau cutii de carton. Se păstrează până la momentul

procesării, ca plantă întreagă, o mărunțire groscioară realizându-se înaintea

utilizării.

Compoziția chimică

Pelinul conține un ulei volatil bogat în tuionă, substanțe amare (absintină,

artabsina), azulene asemănătoare cu cele din musețel, flavonoizi și derivați

taninici. Tuiona este răspunzătoare de efectele halucinogene și psihedelice (care

 

se manifestă prin viziuni produse de lumină, culoare și muzică) a băuturii

cunoscută sub numele de Absint, băutură spirtoasă mult blamată pentru aceaste

efecte, comercializarea acestei băuturi fiind restricționată în multe țări. Aceste

tulburări se datorează acțiunii sinergice ale alcoolului și tuionei. Preparatele

farmaceutice prezentate mai jos nu au aceste efecte datorită faptului că tuiona

este greu solubilă în apă sau în soluții slab alcoolice iar tinctura ce conține

alcool mai tare se administrează sub formă de picături.

 

Preparate farmaceutice din pelin

Uleiul volatil de pelin se poate procura din drogheriile, magazinele

cu produse naturiste sau din farmaciile care promovează aromoterapia. Se

folosește pentru uz extern sub formă de alcoolatură 50 pic(1 gr) la 100ml alcool

concentrat.

Decoct (fiertura): 2 linguri de pelin uscat și mărunțit groscior se fierb la foc

mic timp de aproximativ câteva minute în 300 ml apă, într-un vas, de preferință

din inox sau emailat. Se filtrează fierbinte prin tifon sau vată medicinală

umezită cu puțină apă. Se îndulcește după gust.

Sirop de pelin: 5 linguri pelin uscat și mărunțit groscior se fierb câteva minute

în 500 ml apă. Se lasă în repaos până la răcire după care se filtrează. Peste

filtrat se pun 500 gr zahăr tos și se dizolvă la cald. După totala topire a zahărului

se mai lasă să dea în câteva clocote. Când încă mai este ușor călduț se filtrează.

Tinctura: 2 lingurițe de pelin uscat și mărunțit groscior se pun la macerat în

100 grame alcool alimentar, sau alt produs distilat, obținut în gospodărie, timp

de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon după care se lasă

la decantat în frigider sau într-o cameră mai răcoroasă și întunecată timp de 6

zile pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon,

îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se

păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picător. Termenul de

valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe

perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vin terapeutic: 20 grame pelin uscat și mărunțit groscior se amestecă cu 1litru

vin (alb, roșu, roze) adus la fierbere. Se lasă în contact timp de 10 zile

agitându-se de 2 – 3 ori pe zi. După 10 zile vinul se filtrează fără stoarcerea

reziduului și apoi se lasă la decantat 6 zile separându-se partea limpede de

reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune

la păstrat în flacoane de preferat de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate

este de 1 an de zile la temperatura camerei dacă vinul folosit la preparare are

 

concentrația alcoolică de cel puțin 11 grade. În cazul concentrației alcoolice a

vinului mai mică de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.

Atenție! A nu se confunda acest vin terapeutic cu vinul alimentar numit și

„vin pelin” unde proporția de pelin în vin este de peste 20 de ori mai mică, iar

acesta se folosește doar pentru consum alimentar, ca aperitiv sau în timpul

mesei (simplu sau cu apă minerală).

Datorită conținutului în alcool a tincturii și a vinului, nu se recomandă

conducătorilor auto sau celor cu intoleranță la alcool.

Oțet medicinal: 2 linguri de pelin uscat și mărunțit groscior se țin la macerat

timp de 10 zile în 500 ml oțet de preferat obținut din vin. Urmează apoi filtrarea

și condiționarea în flacoane brune. Se utilizează extern în diferite boli ale

pielii.

Ulei terapeutic: 2 lingurițe de pelin uscat și mărunțit groscior se fierb împreună

cu 100 g ulei de floarea soarelui câteva minute pe bain marin în flacoane de

sticlă. Se lasă în repaus timp de 2 zile după care se filtrează. Se folosește extern

mai ales în bolile dermatologice.

 

Tratamente interne cu preparate din pelin

Insuficiența secreției gastrice (hipoclorhidrie sau aclorhidrie) ce are ca

rezultat fenomenul dispeptic care se manifestă prin balonări, meteorism și

greutate în epigastru.

Decoct se administrează câte 3 cești pe zi.

Tinctura câte 30 picături de 3 ori pe zi adăugate în puțină apă.

Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea înainte de masă.

Bolile stomacului (gastroptoza) și a intestinelor (atonia)

Gastroptoza : coborârea stomacului din poziția normală, în abdomenul inferior

datorită laxității structurilor care asigură fixitatea sa.

Atonia intestinală : diminuarea mișcărilor intestinelor, în special la omul

vârstnic, rezultatul fiind fenomenul de constipație.

Decoctul se administrează câte 3 căni pe zi îndulcite. În constipația cronică a

vârstnicului pelinul se poate asocia cu ceaiul de volbură.

Tinctura câte 30 picături de 3 ori pe zi adăugate într-o cană de ceai de volbură.

Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă.

 

Insuficiența biliară. O digestie bună a alimentelor nu poate fi realizată

decât cu ajutorul acizilor biliari. În insuficiența biliară, datorită efectului

colotrop se recomandă preparatele din pelin astfel:

Decoctul se administrează câte 3 căni pe zi.

Tinctura câte 30 picături de 3 ori pe zi adaugate într-o cană de ceai de păpădie;

Vinul se administrează 3 linguri de 2 ori pe zi, toate acestea după masă.

Un ceai combinat de pelin, anghinare și roiniță este foarte benefic pentru

efectele coleretice și colagoge. Se folosește la preparare metoda infuzării

descrisă mai sus luându-se părți egale (câte o linguriță) din aceste 3 plante. Se

bea câte o cană după fiecare masă.

 

Inapetența care se manifestă prin lipsa poftei de mâncare. Senzația de

foame este un reflex fiziologic condiționat și este declanșată atât la nivel

cerebral (hipotalamus) cât și de receptorii de la nivelul mucoasei digestive.

Preparatele din pelin acționează prin excitarea stimulilor de la nivelul mucoasei

digestive, datorită conținutului în substanțe amare, caz în care se eliberează

hormonul foamei numit grelină.

Tinctura câte 30 picături de 3 ori pe zi adăugate în puțină apă, înainte de masă.

Siropul o lingură înainte de masă cu 10 minute.

Vinul se administrează o lingura cu 10 minute înainte de masă.

Farmacia Faltis din Braila prepară un Sirop orexigen pentru declanșarea poftei

de mâncare ce are în compoziție un extract fluid alcătuit din cicoare, măceșe,

vitis vinifera și pelin.

 

Tonic general prin stimularea capacităților psihice.

Se recomandă în cazurile când organismul este epuizat psihic datorită unor

eforturi intelectuale sau fizice.

Se folosește în acest scop siropul și vinul în doze de câte 30ml (2 linguri),

acestea consumându-se reci sau cu puțină gheață.

Boala de iradiere.

Datorită conținutului în azulene preparatele farmaceutice din pelin se recomandă a se folosi ca protector și curativ în perioada în care se fac radioterapii pentru tratamentul unor boli incurabile sau când suntem expuşi la radiațiile solare timp îndelungat, de exemplu, vara la plajă. Se folosește intern tinctura - 30 picături de 2 ori pe zi sau vinul -2 lingurițe pe zi, iar în cazul iradierii solare care se manifestă prin fenomene alergice la nivelul țesutului cutanat, se utilizează extern uleiul terapeutic aplicat pe piele după plajă. Când iradierea solară este puternică și afectează integritatea pielii se poate utiliza în plus o cremă emolientă cicatrizantă pe bază de extract moale de tescovină, gălbenele, mușețel și coada șoricelului. Farmacia Faltis prepară o asemenea cremă.

 

Vermifug și antihelmintic în paraziți intestinali interni.

Decoctul se administrează câte o cană seara.

Tinctura câte o lingura seara.

Siropul 30 gr(2 linguri) seara.

După 3 seri se folosește un purgativ, sulfat de magneziu sau sulfat de sodiu, în

doză de 30 gr dizolvate în puțină apă pentru a produce purgație și a elimina

paraziții din intestine.

Precauții: Preparatele din pelin se folosesc cu moderație, fiind contraindicate

femeilor gravide, suferinzilor de ulcer sau colon iritabil.

 

Tratamente externe

În medicina populară pelinul este foarte frecvent folosit pentru diferite afecțiuni

externe.

Băi vaginale și ale șezutului. Se recomandă a fi folosite înaintea

utilizării unor ovule, supozitoare sau creme cu aplicație topică, locală. Se

utilizează în acest scop o fiertură obținută după metoda decoctului prezentă mai

sus. O fiertură îmbunătățită se obține dacă se adaugă și flori de gălbenele.

Gargarisme pentru afecțiuni ale cavității bucale ( afte, gingivite,

stomatite, abcese dentare) și boli din sfera ORL (amigdalite, faringite,

laringite, traheite)

Se face gargară după fiecare masă folosind o infuzie din ceai de pelin. Se poate

aplica local un colutoriu specific bolii respective. Farmacia Faltis prepară

frecvent asemenea preparate la prescripția unor medici ORL sau stomatologi.

Băi terapeutice în bolile pielii (dermatologice) generalizate - dermatite,

dermatoze, infecții stafilococice, streptococice sau fungice, datorită

conținutului în azulene. Se face o fiertură după metoda decoctului prezentată

mai sus care se adaugă în apa de baie. Dacă boala este localizată pe suprafețe

mici sunt suficiente spălături cu această fiertură.

Aplicații locale în toaletarea rănilor și ulcerațiilor cronice cu tinctură de

pelin diluată în apă (1 lingură la un pahar cu apă), oțet sau ulei obtinute din

 

pelin. Dacă este necesar se aplică diverse creme și unguente pentru afecțiunile

respective.

Tamponări în urticarii, înțepături de insecte, alergii cutanate de natură

alimentară sau medicamentoasă - se folosește extern uleiul volatil de pelin

încorporat în soluții alcoolice sau oțetul medicinal de pelin.

Fumigații Mănunchiuri formate din tulpini uscate de pelin aprinse se lasă

să ardă mocnit. Aceasta poate fi o variantă utilă pentru dezinfectarea și

dezodorizarea unor spații închise precum poduri, pivnițe sau diverse încaperi și

anexe ale gospodăriei sau stârpirea unor gândaci sau purici care se întâlnesc

frecvent în unele case și gospodării.

Insecticid în agricultura ecologică

Un remediu natural contra insectelor, ce pot compromite unele culturi

sau plantații, este și folosirea unui extract obținut din pelin, acțiunea insecticidă

datorându-se uleiului volatil.

Se pun 50 grame pelin uscat și mărunțit groscior la macerat în 200gr apă

fiartă, lasându-se 2 zile.

Se stoarce și se filtrează, iar extractul rezultat se amestecă cu 10 litri de

apă. Se stropesc pomii sau legumele cu ajutorul unui vermorel în perioadele de

apariție a dăunătorilor.

O altă metodă practică este folosirea de perdele naturale din tufe de pelin

în jurul livezilor cu pomi fructiferi sau a grădinilor de zarzavat. Rezultate foarte

bune se obțin cu această tehnică în combaterea gândacului de Colorado la cartof și vinete.

Nota farmacistului

Toate recomandările mele nu substituie un control medical și nu înlocuiesc o

terapie medicamentoasă recomandată de medicii curanți. Ele sunt terapii

complementare la medicația alopată.

Informații despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în

laboratorul propriu, pot fi găsite la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr.

29, tel. 0239615931, email: farmaciafaltis@yahoo.com. Preparatele

farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei

www.farmaciafaltis.ro care este în curs de actualizare. Până la definitivarea

actualizării pe site, este prezentată o listă cu toate prospectele la produsele

preparate în farmacie. Farmacia deține “Certificat de bună practică

 

farmaceutică pentru prepararea medicamentelor” acordat de Colegiul

Farmaciștilor din Romania.

În numărul viitor: Remedii naturale din Usturoi

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro