Mergi la conţinutul principal

REGELE GOL s-a bucurat de un real succes în aer liber

• sâmbăta aceasta, pe 27 Iunie, de la ora 20.30  se joacă “Asta-i tinereţea noastră”, de Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban

 

Deschiderea stagiunii estivale a Teatrului “Maria Filotti” a readus bucuria spectatorilor brăileni de a se întâlni cu actorii îndrăgiţi, dar şi cu piesele de calitate puse în scenă de regizori deosebiţi.

După cum v-am mai informat, începând cu data de 20 iunie, teatrul brăilean a lansat proiectul TMF ESTIVAL, care se va derula până la sfârşitul lunii august.

Spaţiul convenit de comun acord cu Primarul Municipiului, Viorel Marian  Dragomir,  este parcarea de pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada  Mihail Sebastian. În spaţiul cunoscut ca Parcarea Poliţiei, a fost amenajată o scenă profesionistă, modernă şi perfect funcţională, chiar şi pentru spectacole cu montări deosebite, cum a fost  REGELE GOL de Evgheni Şvarţ, regia Lucian Sabados, piesă care a deschis stagiunea estivală şi care s-a jucat sâmbătă, 20 iunie, de la ora 20, 30.

Despre primul spectacol jucat în aer liber se poate spune, din start, că a fost un real succes. Acest proiect a fost gândit şi organizat cu stricteţe, respectând toate normele de protecţie atât pentru spectatori, cât şi pentru personalul teatrului. 

Perimetrul a fost delimitat şi protejat, s-a respectat regula distanţării fizice, s-au  asigurat materiale de igienizare, iar accesul publicului s-a făcut, la propunerea conducerii Primăriei Brăila, gratuit. Pentru o protecţie şi securizare în plus a spectatorilor, dar şi pentru păstrarea standardelor artistice ale spectacolului de teatru, s-au emis invitaţii, în limita celor 120 de locuri amenajate, invitaţii care au fost emise de Agenția teatrală şi personalizate, cu sector şi rând.

Spectacolele cuprinse în TMF ESTIVAL vor fi prezentate săptămânal, în acelaşi spaţiu amplasat pe strada Regală, de regulă sâmbăta, începând cu ora 20.30.

Dacă în sălile Teatrului “Maria Filotti” se regăseau spectatori fideli, la primul spectacol în aer liber, pe lângă aceştia, a fost prezent şi un public nou, omogen, format din brăileni de toate vârstele. Împreună, actori, organizatori şi spectatori s-au bucurat de o seară de neuitat, într-un spaţiu prietenos şi prietenesc.

Sâmbăta aceasta, pe 27 Iunie, de la ora 20.30  se joacă “Asta-i tinereţea noastră”, de Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban. Un spectacol care, pentru cunoscători, se juca la Sala Studio şi care trebuie văzut şi simţit de aproape de spectatori, motiv pentru care au fost destinate 90 de locuri, pentru care invitaţiile au fost deja epuizate.

Începând de ieri, 24 iunie, spectatorii brăileni au început să se prezinte la Agenţia Teatrală pentru a putea obţine invitaţii pentru sâmbătă, 4 iulie, când, de la ora 20.30 se joacă piesa “Cântăreaţa cheală” de Eugene Ionesco, regia Radu Iacoban.

 

Stagiunea de vară a Teatrului “Maria Filotti” pe scena exterioară continuă cu următoarele spectacole:

 

-Sâmbătă-4 iulie, ora 20,30-CÂNTĂREAŢA CHEALĂ de Eugene Ionesco, regia Radu Iacoban;

-Sâmbătă-11 iulie, ora  20.00-PRINŢUL NEFERICIT (“La Double Inconstance”) de Marivaux, regia Sânziana Stoican;

-Duminică-12 iulie, ora 20.30-VISUL UNEI NOPŢI DE GALĂ  de Cornel Cristei , regia Radu Nichifor;

-Sâmbătă- 18 iulie, ora 20.30-RAPSODIE ÎN DOI - spectacol coupe de Dumitru Solomon şi Teodor Mazilu- PARTEA I       

Creaţie colectivă a trupei de actori   –  coordonator Lucian Sabados

PREMIERĂ 

-Sâmbătă- 25 iulie, ora 20.30 -  RAPSODIE ÎN DOI - spectacol coupe din dramaturgia  lui  Teodor Mazilu  -PARTEA  a II-a

Creaţie colectivă a trupei de actori – coordonator Lucian Sabados

PREMIERĂ

-Sâmbătă-1 august, ora 20.30 -RAPSODIE ÎN DOI - spectacol coupe de Dumitru Solomon şi Teodor Mazilu -  PARTEA I

Creaţie colectivă a trupei de actori – coordonator Lucian Sabados

-Sâmbătă- 8 august, ora 20.30- RAPSODIE ÎN DOI - spectacol coupe din dramaturgia  lui  Teodor Mazilu - PARTEA a II-a 

Creaţie colectivă a trupei de actori –  coordonator Lucian Sabados

-Sâmbătă, 15 august, ora 20.30- VISUL UNEI NOPŢI DE GALĂ  de Cornel Cristei, regia Radu Nichifor

-Sâmbătă, 22 august, ora 20.30- REGELE GOL de Evgheni Şvarţ , regia Lucian Sabados

 -Sâmbătă, 29 august, ora 20,30-  VISUL UNEI NOPŢI DE GALĂ  de Cornel Cristei, regia Radu Nichifor.

Toate spectacolele acestei stagiuni se vor juca pe scena exterioară, în parcarea de pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada  Mihail Sebastian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro