Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Rasturnare de situatie in cazul atacului din Radu Negru

Zilele trecute, Tribunalul Braila a dispus anularea mandatelor de arestare preventiva emise pe numele a patru indivizi care ar fi participat la atacul comis pe 4 octombrie asupra blocului in care locuieste familia Buricea, din cartierul Radu Negru. Este vorba despre Ionut Ranete, Angelin Viorel Ciurea, Gabriel Chioreanu si Sorin Lazar, carora Judecatoria Braila le-a emis mandate de arestare in data de 10 octombrie, pentru savirsirea infractiunilor de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice.Reprezentati de avocati, cei patru au facut recurs impotriva acestei masuri, solicitind sa fie cercetati in stare de libertate, si au reusit sa obtina, in data de 13 octombrie, anularea mandatelor emise pe numele lor. In toate cazurile, aparatorii au ridicat problema veridicitatii declaratiilor martorilor care i-au indicat pe acestia ca aflindu-se printre atacatori si care ar fi simple sicane, datorate apartenentei la grupuri rivale. In aceste conditii, avocatii au sustinut ca nu se poate presupune ca declara adevarul in totalitate cu privire la cele intimplate, atita vreme cit ei insusi au recunoscut ca se afla in relatii conflictuale cu inculpatii, prin insasi apartenenta la doua grupari diferite.Ceea ce a a cintarit cel mai greu la luarea deciziei de anulare a mandatelor de arestare a fost un proces-verbal de contraventie intocmit in Ploiesti, cu doar citeva zeci de minute inainte de scandalul din Radu-Negru, pe numele lui Gabriel Chioreanu.Mandate anulate in baza unui proces-verbal nul, sustine acuzareaDin respectivul proces-verbal rezulta ca Gabriel Chioreanu se afla la ora 21.50 pe strada Ana Ipatescu, din municipiul Ploiesti, unde a fost sanctionat de oamenii legii pentru incalcarea regulilor de circulatie, respectiv pentru ca a condus pe un sector de drum unde era amplasat indicatorul "Accesul interzis".Dupa cum reiese din motivatia deciziei de anulare a mandatelor de arestare, aceasta dovada a fost si in beneficiul celorlalti trei arestati: "Cum este fara dubiu, raportat la actul oficial - procesul-verbal de contraventie intocmit de un lucrator de politie - ca inculpatul Chioreanu Gabriel nu putea sa se afle in acelasi timp in doua locuri diferite situate la o distanta de peste 160 km, instanta apreciaza ca depozitiile martorilor nu reflecta realitatea, de acest fapt profitind si ceilalti trei inculpati, astfel incit recursurile de fata vor fi admise si pe cale de consecinta va casa incheierea atacata si in rejudecare va respinge propunerea de arestare in lipsa a celor patru inculpati".Pe de alta parte, Fanel Mihalcea, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, ne-a declarat: "Referitor la acel proces-verbal de constatare a contraventiei, pot sa va spun ca acela este nul intrucit nu cuprinde in primul rind numarul autoturismului pentru care s-a aplicat sanctiunea contraventionala. S-a luat legatura cu inspectorul sef al IPJ Ploiesti, care a si deschis cercetarea prealabila impotriva subofiterului care a intocmit acel proces-verbal si urmeaza sa se faca cercetari. Ancheta in acest caz este una complexa, in care Politia si Parchetul si-au implicat intr-un grad inalt resursele umane si tehnicile de care dispun".In doar trei zile, cei patru au trecut de la agonie la extazPrima instanta de judecata si-a fundamentat hotarirea de admitere a propunerii de arestare preventiva formulata de Parchetul de pe linga Judecatoria Braila, pe baza declaratiilor martorilor Gigi Dorin T., Sorin Marcel I., Ionut L., Adrian D., Romica P., Angel S. si Tiberius Alin P., fiecare dintre acestia declarind ca i-au vazut pe cei patru inculpati participind la scandalul din data de 4 octombrie. Cum cei patru se sustrageau executarii celor 30 de zile de privatiune de libertate, ei au fost dati in urmarire generala si in consemn la Punctele de Trecere ale Frontierei de Stat, printr-o dispozitie a Inspectoratului General al Politiei Romane.La ora actuala, singurul urmarit general pentru executarea celor 30 de zile de privatiune de libertate dictate de judecatori pentru distrugere si ultraj contra bunelor moravuri cu tulburarea grava a linistii publice a ramas Radu Bogateanu, zis "Romica", liderul grupului "Catali".Reamintim ca, in seara zilei de 4 octombrie, in jurul orei 22, mai multi indivizi au atacat cu pietre blocul T, de pe strada Sebesului, la parterul caruia locuieste familia fratilor Costica si Ghita Buricea. Ferestrele mai multor apartamente au fost sparte, iar doua masini de lux, parcate in fata blocului, apartinind unor prieteni ai fratilor Buricea, au fost distruse cu bitele. Pina in momentul de fata, instantele de judecata au emis 12 mandate de arestare, din care 5 in lipsa, 4 dintre acestea din urma fiind anulate.




Categorie articol: 

Comentarii