Mergi la conţinutul principal

Rable cu risc iminent de accident, trase pe dreapta de inspectorii RAR

• în primul semestru al anului în curs, la Brăila au fost oprite în trafic, de echipaje mixte RAR - Poliţia Rutieră, 141 de autovehicule cu aspect general precar, susceptibile de a prezenta defecţiuni • dintre acestea, doar două aveau defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, având un risc iminent de accident, motiv pentru care au fost retrase din circulaţie • numeroase alte vehicule au fost găsite cu defecte mai mult sau mai puţin grave • proprietarii acestora au fost amendaţi şi li s-au retras certificatele de înmatriculare, până la remedierea problemelor

 

În primele şase luni ale acestui an, Registrul Auto Român a verificat tehnic, în trafic, 141 de vehicule, pe raza judeţului Brăila. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că două dintre vehicule prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore sau periculoase la sistemul de frânare şi la direcţie. Din cele 141 de autovehicule verificate, 46%  au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere. În cazul acestora, inspectorii RAR au constatat proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate.

Inspectorii RAR au fost însoţiţi în teren de agenţi ai Poliţiei Rutiere, care au procedat la reţinerea certificatului de înmatriculare, în cazul vehiculelor depistate cu probleme. Acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele Registrului Auto Român.

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor oprite, 79,43% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de documente, iar 3,55% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată sau, mai grav, dovezi de efectuare a ITP false).

În urma testărilor efectuate, pentru 13,57% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depăşiri ale limitelor admise ale emisiilor poluante.

Controalele mixte desfăşurate în judeţul Brăila de către Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, în primele 6 luni ale acestui an, s-au soldat cu aplicarea a 114 sancţiuni şi reţinerea a 104 certificate de înmatriculare.

Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

La nivel naţional, Registrul Auto Român a verificat în trafic 35.468 de vehicule. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puţin o neconformitate tehnică. Aproape 5 procente, adică 1.758 dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional în trafic de inspectorii RAR, în primul semestru al anului în curs,  prezentau pericol iminent de accidente. Maşinile respective aveau defecţiuni grave la sistemele de frânare şi direcţie, la punţi şi fuzete.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro