Cortina a căzut neagră, marţi noaptea, peste scena vieţii unuia dintre cei mai apreciaţi actori brăileni. Cornel Cimpoae, un talent care a bucurat zeci de mii de brăileni de-a lungul unei cariere ireproşabile, s-a stins din viaţă în urma unui atac de cord. La doar 44 de ani.
Munca de actor nu este una simplă, luminoasă, fără stres, o distracţie continuă, aşa cum ar putea părea din exterior. Munca unui actor înseamnă stres, nopţi nedormite cu gândul la cum să se creeze un rol, un efort foarte mare, care lasă urme. Munca şi efortul şi-au spus cuvântul, din păcate, iar Brăila a pierdut un actor valoros.
Ştia să scoată tot ce e mai bun din fiecare replică, însă câteva roluri pe care le-a interpretat sunt cu adevărat excepţionale, greu de uitat, o adevărată încântare pentru spectatori: Peppino în "Angajare de clovn", sub bagheta lui Radu Nichifor, Herr Paul din piesa "Herr Paul, Herr Paul", regia Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan, subofiţerul din "Adam Geist", regia Radu Afrim, sau Evreul Abraham Sulizer din "eMEs" în regia Ilinca Stihi, Johnny Papagalul din "Infirmul din Inishmann", regia Istvan Szabo, Mihail din "Mediterana Chira Chiralina" după Panait Istrati, regia Cătălina Buzoianu.
Timp de 15 ani a creat roluri diverse şi a lucrat cu unii dintre cei mai importanţi regizori din România: Mircea Daneliuc, Cătălina Buzoianu, Radu Afrim, Szabo K Istvan, Constantin Codrescu, Alexa Visarion, Radu Apostol, Anca Colţeanu, Sorin Militaru. A colaborat în filme ca: "Hârtia va fi albastră", regia Radu Muntean, "Legiunea străină", regia Mircea Daneliuc, "Priveşte înainte cu mânie", regia Nicolae Mărgineanu. Ultima sa creaţie a fost "Herr Paul", iar în aceste zile lucra la un spectacol după "Micul Prinţ" de Antoine de Saint-Exupery, având ca parteneră o fetiţă de şapte ani.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
Actorul Cornel Cimpoae s-a născut la Brăila, pe 29 ianuarie 1966. Teatrul nu a fost o preocupare pentrul el din copilărie. A făcut mult sport, atletism. Pentru el teatrul nu era pe atunci o mare pasiune. Abia prin 1987 a descoperit arta dramatică, pe când la Clubul Tineretului exista o secţie de teatru, către care s-a simţit atras. S-a dus pur şi simplu şi teatrul i-a cucerit viaţa. "În gaşca mea de prieteni de atunci a fost cineva care a spus ce frumos era şi am spus să mă duc şi eu să văd ce se întîmplă. Marele noroc pe care l-am avut a fost domnul Motoi. Aveam pe atunci 21 de ani. A făcut o selecţie pentru ansamblul teatrului şi apoi a înfiinţat facultatea. Teatrul a fost atunci pentru mine un moft, dar spre care m-am dus cu sufletul. Altfel, cine ştie care era destinul, dar mă bucur că s-a întâmplat aşa", mărturisea în 2006 actorul Cornel Cimpoae. În 1996, într-adevăr, a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti, specializarea Actorie, la clasa profesorului George Motoi. Chiar în acel an a fost angajat la Teatrul "Maria Filotti" şi a început aventura sa în această lume pe care o recunoaştea ca fiind deosebit de dură.
Dispariţia sa la numai 44 de ani a surprins pe toată lumea, mai ales că avea o constituţie sportivă, îi plăcea să facă sport, era preocupat de starea sa fizică, pentru că fără ea nu ar fi rezistat la solicitările complexe ale rolurilor pe care le primea. În ultimele luni chiar şi-a făcut şi analizele, dar nimeni nu i-a spus vreodată că ar fi avut probleme cu inima. Marţi seara, a fost la părinţi, a venit acasă şi în timp ce se uita la televizor i s-a făcut rău. A mai apucat să spună că se simte rău şi cortina a căzut irevocabil. Era ora 23.30. Oricât ne-am dori, oricât am aplauda nu-l mai putem aduce la rampă. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12.00.
"Mi-e foarte drag pentru că i-am îndrumat primii paşi în teatru şi uite că sunt dator să-l duc eu pe ultimul drum"
Ieri, colegii săi erau bulversaţi, cu ochii în lacrimi, parcă nu puteau crede ce s-a întâmplat, deşi priveau spre catafalcul din holul teatrului, unde a fost depus. Unii dintre ei chiar nu au putut să vorbească din cauza lacrimilor. Alţii, au reuşit totuşi să spună câteva cuvinte în memoria talentatului actor.
Wanessa Radu: "Pentru mine a fost un om deosebit. Înainte de a fi actor, a fost un om, alături de care am petrecut momente foarte frumoase. Nu ştiu ce aş putea să spun. Cele mai frumoase momente pe care mi le amintesc sunt cele din timpul facultăţii. Stăteam de dimineaţa până seara în teatru, mâncam ce apucam, eram toţi împreună şi eram uniţi".
Veronica Dobrin: "Despre Cornel Cimpoae numai amintiri frumoase: calm, profesionist, preocupat mai ales de prestaţia lui pe scenă. Interiorizat mult, multă veme nefericit, în teatru însă era actorul pe care publicul îl urmărea cu interes. Să ne amintim de «Angajare de clovn», «Adam Geist», spectacole în care mă gândesc cu teamă cum va putea fi înlocuit. E o mare pierdere pentru teatru. Avea o carieră în faţă, 30 de ani putea să se desfăşoare liniştit. Ajunsese la un grad profesional superior tocmai datorită seriozităţii, profesionalismului de care a dat dovadă. Nu l-am văzut niciodată să fie nervos, niciodată agitat, nu l-am văzut certându-se cu colegii. Era un om de echilibru, în general. Lipsa lui se va simţi. Sunt şi oameni care se înlocuiesc greu. El face parte dintre aceştia".
Alin Florea: "Nu ştiu ce să zic, nu era un coleg, ci un prieten. O să-mi amintesc doar momentele frumoase, o să rămân cu ele. Îmi pare rău".
Bujor Macrin: "Îmi aduc aminte cine e pentru mine încă. Mi-e drag, mi-a fost drag. Era discret, frumos pe dinăuntru, frumos pe dinafară, încăpăţânat, bun, rău, foarte complex. Sărea în ajutor oricând, un actor deosebit, cu foarte multe posibilităţi. Mi-e foarte drag pentru că i-am îndrumat primii paşi în teatru şi uite că sunt dator să-l duc eu pe ultimul drum. Şi parcă pierd ceva din mine cu ocazia asta. Ce pot să spun? Mi-e dor de el!".
Radu Afrim: "Sunt foarte trist. Cornel era unul din actorii de bază ai trupei din Brăila. Am lucrat cu el la «Adam Geist» şi «Plaja», a avut rolul principal în primul meu spectacol la Brăila. Era de o discreţie rară, un bun prieten. Îmi pare foarte rău că nu am apucat să lucrăm mai multe spectacole împreună".
"Au fost foarte multe momente în viaţa mea în care singurul lucru de care mă puteam agăţa cu unghiile era teatrul, un rol"
După rolul magistral din "Angajare de clovn", în 2006, Cornel Cimpoae a acordat un interviu ziarului nostru chiar de ziua lui, pe 29 ianuarie. Redăm mai jos un fragment în care actorul vorbeşte despre viaţa sa în lumea teatrală şi despre cum se vedea peste 20 de ani. Din păcate, timpul nu a avut răbdare cu el.
- Aţi spus cândva că dacă vă place proiectul propus de regizor mergeţi mai departe, dacă nu, renunţaţi. Ce v-a determinat să mergeţi împreună cu regizorul Radu Nichifor în "Angajare de clovn"?
- Când un text îmi place, îmi place şi gata. Adevărul este că îmi doream un asemenea rol, nu am mai jucat de mult într-o comedie. Voiam un text în care să vorbesc şi eu ca un om. Este altceva faţă de celelalte texte mai incriptate cum sunt "Adam Geist" sau "Drept ca o linie", în care nici nu am text. Îmi doream de mult un text cu relaţii adevărate în scenă, să discut şi eu cu oamenii, normal, nu să încerc să materializez tot felul de metafore sau să joc idei. Îmi place să joc comedie. (...)
- Şi chiar atît de dură este realitatea în lumea artiştilor?
- Exact aşa de dură, numai că nu se vede.
- Şi se ajunge la "crimă"?
- Da, acolo se ajunge, iar mai departe depinde de fiecare. Cred că se calcă oamenii în picioare în orice meserie în care relaţia te obligă să discuţi cu oamenii, să comunici. Cred că şi în meseria dvs. este la fel. Sunt sigur că se discută mereu unde a fost ăla, ce a făcut, cu cine a discutat, cum a reuşit să se apropie de respectivul şi eu nu, cum a scris şi aşa încep invidiile, orgoliile, laşităţile, minciunile, tot ce vrei şi ce nu vrei. Fiecare om acţionează în funcţie de cum este el, de educaţia lui, interesul lui. (...)
- Acum ce înseamnă pentru dvs. să fiţi actor?
- E un mod de a trăi. Eu cred în acest lucru. Nu până în pânzele albe, pentru că ai nevoie de mult mai multe lucruri ca să te simţi împlinit în viaţă, dar cred că e un mod de a trăi, o meserie care îmi place cu adevărat, mă inspiră. Au fost foarte multe momente în viaţa mea în care singurul lucru de care mă puteam agăţa cu unghiile era teatrul, un rol. Plăcându-mi foarte mult, uitam de restul problemelor. Pentru câteva ore cât stăteam aici eram adâncit în ceea ce-mi plăcea. După câteva ore mă descărcam, mă linişteam. Fiecare vârstă îţi dă altceva. Au fost momente, după studenţie câţiva ani, în care credeam că această muncă este totul. Şi acum cred că este foarte importantă, dar am ajuns la concluzia că mai este ceva pe lângă.
- Ce?
- Viaţa personală, familia, prietenii, oraşul în care stai, un concediu, un salariu. Nu trebuie confundat niciodată teatrul cu viaţa personală. Am făcut greşeala asta într-o perioadă şi nu a fost bine. Teatrul este teatru şi viaţa este viaţă. Ele se împletesc pe undeva, dar trebuie să ai puterea să le separi pentru că altfel ajungi să joci acasă ce eşti pe scenă. În teatru, orice rol pe care-l faci tot din viaţa personală te inspiri. În orice personaj, în orice text, cu orice regizor te întâlneşti, găseşti puncte comune din viaţa ta. (...)
- Peste 20 de ani veţi fi tot în teatru?
- În mod sigur în teatru. Nu ştiu dacă aici. Sistemul acesta trebuie să se schimbe, nu poate să o mai ţină aşa. Încă nu este un sistem funcţional eficient. Se bate pasul pe loc. Teatrul încă mai este legat de un sistem care înghite oameni, un sistem care pe vremuri înghiţea oameni în continuu şi îi ţinea la un nivel cât mai scăzut. Acum sistemul nu mai este la fel, dar trebuie create legi care să dea voie instituţiilor de cultură să creeze cu adevărat. Nu spun că acum nu se creează cu adevărat, dar sistemul loveşte în oameni, crează bariere peste care unii trec, iar alţii nu. Oamenii trebuie să şi rişte şi au cam uitat acest lucru. Aşteaptă mereu să le pice de undeva de sus pleaşca în cap. Omul trebuie să se lupte mereu să îmbunătăţească ceva în viaţa lui, dar el ştie numai să urle. Trebuie să se şi implice, altfel nu iese nimic bun. Mi-aş dori un sistem care să stimuleze omul să ardă pentru ceea ce face. Când vine în teatru să ştie că face ceva pentru sufletul şi gândul lui, pentru oamenii care vin în sală şi pentru oraşul acesta. Deşi sunt puţini care înţeleg acest lucru.
