Mergi la conţinutul principal

PSD şi PRM, câştigătorii alegerilor la Brăila

Rezultatele alegerilor europarlamentare de la Brăila au dat naştere la reacţii contradictorii printre liderii politici locali. Dacă PSD-iştii şi PRM-iştii se bucură cu adevărat, dat fiind că şi-au adjudecat locurile I şi respectiv, III, reprezentanţii PDL se declară mulţumiţi printre dinţi, dat fiind că sunt pe locul II, dar la mare depărtare de PSD, iar cei ai PNL au rămas fără cuvinte şi fără explicaţii logice, fiind aruncaţi pe un ruşinos loc IV. Iată, însă şi declaraţiile principalilor lideri politici locali, referitor la aceste evoluţii politice:
09aleg* Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, ne-a declarat ieri că este mulţumit de scorul obţinut, ba chiar se aştepta ca organizaţia sa să obţină un scor mai bun: "Sunt surprins de rezultatul obţinut de PRM, care a luat multe procente, nu am înţeles de ce, dar aceasta este opţiunea electoratului şi trebuie s-o respectăm. În ce ne priveşte, noi avem mai multe procente decât PDL şi PNL la un loc, ceea ce ne face să fim optimişti şi cu privire la rezultatul alegerilor prezidenţiale, pentru care ne pregătim de acum înainte. În ce priveşte absenteismul de la vot, nu cred că este ceva legat strict de planul local, au contribuit mai mulţi la această prezenţă slabă la vot, presa, precum şi dezinteresul alegătorilor, pentru că Parlamentul European nu este perceput ca având legătură cu viaţa oamenilor de zi cu zi, în România".
* Preşedintele PDL Brăila, Eugen Bădălan: "Ne plasăm pe locul 2 la nivel de judeţ şi înregistrăm o creştere cu un procent faţă de scorul de la alegerile parlamentare. Este clar un trend crescător şi dacă avem în vedere şi cele 5,5 procente înregistrate de EBA la Brăila, pe care eu îmi permit să le contabilizez tot la PDL, pot concluziona că lucrurile sunt bune. Există, evident, o nemulţumire, dacă facem comparaţia cu cele 30 de procente obţinute de partid la nivel naţional, însă având în vedere că judeţul Brăila a fost şi este încă - nu pentru mult timp, sper eu - un fief al PSD-ului, cred că ne-am descurcat bine. În ce priveşte absenteismul la vot înregistrat în Brăila, poate că e şi vina politicienilor, poate că nu e. Trebuie să ţinem cont de faptul că a fost un week-end prelungit şi cum în Brăila nu prea ai unde să petreci câteva zile de relaxare, foarte mulţi brăileni au fost plecaţi în zone turistice mai dezvoltate şi au crescut acolo procentul celor care au venit la vot".

"Nu am o explicaţie pentru faptul că PRM-ul a luat mai mult ca noi"

09aleg1* Niculina Moisescu, secretar executiv al PRM Brăila: "Eu zic că e destul de bun rezultatul PRM şi, într-adevăr, acum vedem că electoratul nostru s-a trezit şi a ieşit la vot. Văzând situaţia gravă în care se zbat zi de zi şi înţelegând că nu este vina crizei, ci este vorba despre neputinţa guvernanţilor, oamenii şi-au luat inima în dinţi şi au venit la urne, de această dată, pentru a nu mai lăsa pe alţii să hotărască pentru ei. Acesta este electoratul nostru adevărat şi vă atrag atenţia că noi, PRM-ul, am făcut o campanie electorală nu modestă, ci foarte modestă. Dacă am fi avut măcar 5% din banii PNL sau măcar 0,5% din banii PSD, am fi obţinut un rezultat şi mai bun. Dar a trebuit să ne mulţumim cu ceea ce am putut face cu bani puţini şi după cum se vede, ne-am descurcat destul de bine. Pe de altă parte, aş spune că procentul acesta, de puţin peste 22% prezenţă la vot, înregistrat în Brăila, încă e bun, având în vedere situaţia economico-socială foarte grea şi promisiunile făcute şi neonorate ale politicienilor. Este un sentiment de lehamite generală".
* Preşedintele PNL Brăila, Constantin Cibu: "Nu suntem mulţumiţi de acest rezultat, ba chiar aş putea spune că suntem dezamăgiţi. Mă aşteptam ca brăilenii să dea o ripostă hotărâtă actualilor guvernanţi, atât printr-o prezenţă mare la vot, cât şi prin votul împotriva PSD şi PDL, dar văd că nu a fost aşa. Noi nu suntem deosebit de mulţumiţi de numărul de voturi obţinute, chiar dacă am înregistrat un procent mai mult decât în anul 2007. Nu am o explicaţie pentru faptul că PRM-ul a luat mai mult ca noi pe total judeţ, nimeni nu are o explicaţie logică pentru acest lucru. Oricum, ne vom schimba strategia şi vom încerca să convingem electoratul să ne voteze într-un număr mai mare. Dar dacă brăilenii şi românii, în general, consideră că sunt reprezentaţi mai bine de Vadim şi Becali, n-au decât să-i voteze pe ei".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro