Mergi la conţinutul principal

Proiectul “Cartea vie a profesiei” la ediţia a III-a

• oameni aflaţi în câmpul muncii şi elevi de liceu se vor întâlni marţi, 14 mai, şi miercuri, 15 mai, la Biblioteca Judeţeană în cadrul unei activităţi non-formale prin care tinerii sunt ajutaţi să se orienteze către o profesie

                                                          

Proiectul “Cartea vie a profesiei”, ajuns la ediţia cu numărul III,  îşi propune să aducă faţă în faţă, în cadrul a două sesiuni – marţi, 14 mai, şi miercuri, 15 mai, de la 12.00 la 14.00, oameni aflaţi în câmpul muncii şi elevi de liceu, totul sub forma unei activităţi non-formale prin care tinerii sunt ajutaţi să se orienteze către o profesie.

La prima ediţie din anul 2017 a proiectului au participat în cele două zile, 15 şi 16 mai, un număr de 200 de elevi, 14 profesori însoţitori, peste 30 de lectori, iar la ediţia a II-a din 2018 au participat în cele două zile, 23 şi 24 mai, 430 elevi, 21 profesori însoşitori şi peste 30 de lectori.

Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” oferă elevilor brăileni, şi în acest an, o nouă viziune asupra profesiilor pentru care vor opta după terminarea studiilor. Liceenii vor avea posibilitatea să interacţioneze cu diverşi profesionişti aflaţi în câmpul muncii, din domenii variate, care le vor răspunde acestora la întrebările legate de profesiile pe care le au în vedere pentru viitor.

Vor fi prezenţi peste 20 de specialişti care practică meserii precum: poliţist, militar, avocat, medic, asistent, profesor, specialist IT, psiholog, scriitor, farmacist, actor, pompier, jurnalist, antreprenor, consilier juridic etc.

În urma acestor întâlniri, participanţii se vor bucura de unele beneficii privind descoperirea secretelor profesiei, vor purta discuţii faţă în faţă cu specialişti din domenii diverse şi vor primi răspunsuri la întrebările legate de necunoscutul profesiei, vor identifica studiile şi paşii necesari pentru abordarea unei anumite profesii în viitor, reuşind astfel să se orienteze în viitoarea carieră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro