Mergi la conţinutul principal

Profesorul din Piatra Neamț care a cerut poze nud unei eleve de la seral va fi anchetat penal

Anchetă penală în cazul profesorului de matematică de la Liceul ''Dimitrie Leonida'' din Piatra-Neamț, care i-ar fi cerut poze nud unei eleve, în vârstă de 21 ani, de la o clasă de seral.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț, Georgiana Moșu, a precizat, miercuri, că în cauză sunt efectuate cercetări pentru infracțiunea de hărțuire sexuală.

"În urma apariției în spațiul online a unor conversații dintre o elevă și un cadru didactic al unei instituții de învățământ, din Piatra-Neamț, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situației de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de hărțuire sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț. Cadrul didactic a fost audiat în această dimineață", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

De asemenea, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț a solicitat Consiliului de Administrație al liceului să declanșeze o anchetă pe baza plângerii formulate de elevă. Cel mai probabil în cazul profesorului acuzat de hărțuire sexuală se va ajunge la desfacerea contractului de muncă, spune inspectorul școlar Mihai Obreja, potrivit sursei citate.

 

Directoarea adjunctă a liceului din Piatra Neamț, demisă după ce l-a apărat pe profesor

Și directoarea adjunctă a liceului în care învăța eleva a fost demisă pentru că i-a luat apărarea cadrului didactic și a certat-o pe tânără, a spus la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„La modul general toleranță zero pentru astfel de comportamente. Din discuția pe care am avut-o în această seară cu inspectorul general, i-a fost cerută demisia doamnei director adjunct care a încercat să-i ia apărarea acestui cadru didactic. Demisia produce efecte încă de astăzi. Doamna director adjunct Mihaela Satman, care nu a considerat că este o problemă destul de gravă nu mai este director adjunct. (...) I-a făcut o vină elevei că s-a înscris la clasa de mecanică, este inadmisibil să faci o vină unnui elev că s-a înscris la o anumită clasă”, a spus ministrul.

În mediul online au apărut conversații între profesorul de matematică din Piatra Neamț și o elevă de 21 ani, dintr-o clasă de seral, în care îi solicita să îi trimită poze cu ea dezbrăcată. După ce eleva a sesizat conducerea liceului incidentul, profesorul i-ar fi trimis pe Facebook și Whatsapp amenințări și injurii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro