Mergi la conţinutul principal

Profesorilor itineranţi nu li se decontează naveta

Cadrelor didactice itinerante din învăţământul special nu li s-a mai decontat naveta, de la începutul acestui an. În condiţiile în care salariile din învăţământ nu sunt mari, mai ales pentru profesorii tineri, cele câteva sute de lei pe care îi cheltuie pe navetă reprezintă o parte considerabilă din venituri. Acestor profesori ar fi trebuit să le deconteze naveta şcoala, adică Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI). Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că legea prevede decontarea navetei din banii economisiţi la capitolul materiale. "Cum banii sunt oricum puţini, naveta nu s-a mai decontat", a explicat directorul CSEI, prof. Stelinina Copae. "Sistemul special de educaţie este finanţat de Consiliul Judeţean, iar serviciul contabilitate al Centrului a solicitat CJ suplimentarea sumelor la capitolul cheltuielilor materiale, însă CJ a spus că nu se poate", a mai adăugat aceasta.
Mai sunt şi alte cadre didactice tot din sistemul învăţământului special cărora li se decontează doar un sfert din cât cheltuiesc cu naveta. Un exemplu în acest sens sunt profesorii de la Tichileşti, care cheltuie lunar pe navetă 195 de lei şi li se decontează 48,5. La ei decontarea se face conform Legii bugetului din 2014, care impune limitarea sumelor decontate conform unui algoritm stabilit de Ministerul Finanţelor. Pe de altă parte, în Legea Educaţiei, 1/2011, este prevăzut faptul că naveta se decontează integral. Ca urmare, CJ spune că respectă Legea Bugetului şi nu are cum să deconteze mai mult.
Soluţia pare să vină de la sindicate. "Am făcut demersuri la Ministerul Educaţiei pentru a rezolva problema şi am primit deja un răspuns pozitiv. Trebuie să obţin un răspuns scris şi asta va mai dura puţin, pentru că în urma intervenţiilor pe care le-am făcut la Consiliul Judeţean mi s-a spus că vor deconta integral naveta dacă aduc de la Ministerul Educaţiei un document care să specifice cum se face decontarea. Ni s-a promis că atunci când lucrurile se vor clarifica se vor face decontări şi pe lunile din urmă. Legea trebuie aplicată în favoarea omului şi dacă în Legea Educaţiei se menţionează că se decontează integral naveta şi beneficiază de acest lucru majoritatea profesorilor, nu cred că lucrurile vor sta altfel pentru cei din învăţământul special. Oricum, chiar dacă venim cu hârtia de la minister, problema se va rezolva probabil după rectificarea bugetară. Primarii judeţului Brăila pot fi un exemplu pentru toate judeţele ţării în privinţa decontării navetei", a explicat prof. Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului Învăţământ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro