Mergi la conţinutul principal

Procurorii DNA au fost convingători: Mazăre şi Vâlcov, arestaţi

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, cercetat de DNA pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, două de conflict de interese şi abuz în serviciu.
Curtea Supremă a admis o contestaţie a DNA, după ce anterior un alt complet hotărâse, pe 18 martie, ca Radu Mazăre să fie cercetat în libertate.
Decizia instanţei este definitivă, iar Radu Mazăre trebuie să se prezinte la arestul Poliţiei Capitalei. În acelaşi dosar, instanţa a decis arestarea pentru 30 de zile şi a omului de afaceri Sorin Strutinsky, acesta fiind arestat preventiv şi în alt dosar.
Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

Mită mascată

"Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi instituţia publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei - cca 335 milioane de euro", precizează DNA.
Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanţei a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

„Comision" de 2 milioane de euro pentru Vâlcov

Tot ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea preventivă pentru 23 de zile a fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov, cercetat penal de DNA pentru trafic de influenţă.
Curtea Supremă a admis o contestaţie a DNA, după ce anterior un alt complet hotărâse, pe 26 martie, ca Darius Vâlcov să stea în arest la domiciliu.
Decizia instanţei este definitivă. Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).
În schimbul acestor contracte, Darius Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ 2 milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

Licitaţii cu dedicaţie

În cadrul acestui proiect, au fost încheiate contractele "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava", "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina" şi "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt".
Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.
În consecinţă, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.
Administratorul societăţii Tehnologica Radion şi Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei respective.
Astfel, începând cu luna decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei, unde a primit sume de bani în lei, remiterea fiind realizata ori de câte ori Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii Tehnologica Radion.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro