Mergi la conţinutul principal

Procesul privind revizuirea sentinţei în cazul lui Victor Stănculescu se va relua pe 26 noiembrie

Astfel, avocatul lui Stănculescu a fost de acord cu amânarea, el depunând, însă, o cerere de recuzare a procurorului militar de şedinţă. Cererea va fi discutată la următorul termen.

Fostul general a fost adus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Spitalul de la Spitalul penitenciar Jilava.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis pe 13 octombrie cererea fostului general Victor Stănculescu, ca solicitarea privind revizuirea condamnării de 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara să se judece cu uşile închise, procesul fiind, însă, amânat.

Avocatul fostului general a susţinut că, pe parcursul dezbaterilor, vor ieşi la iveală detalii intime din viaţa clientului său, motiv pentru care instanţa supremă a admis cererea.

Pe de altă parte, judecătorii au amânat, la primul termen, discutarea cererii de revizuire, pe motiv că lipsea dosarul de fond, că erau prea mulţi arestaţi ale căror cereri urmau a fi discutate înaintea celei formulate de Stănculescu, iar starea de sănătate a fostului general nu i-ar fi permis să aştepte prea mult în boxa arestaţilor. Prin urmare, instanţa supremă va relua discuţiile pe 11 noiembrie.

Curtea Militară de Apel a decis, pe 18 septembrie, să-l reîncarcereze pe Victor Stănculescu, după ce instanţa inferioară decisese ca pedeapsa de 15 ani de închisoare să-i fie întreruptă, din motive medicale, pe o perioadă de un an. Curtea a mai decis, în aceeaşi zi, întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chiţac cu trei luni, pe motiv că fostul general are nevoie de această perioadă pentru a suporta două intervenţii chirurgicale.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a întrerupt, pe 12 mai, executarea pedepsei pentru fostul general Victor Stănculescu, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, motivând vârsta înaintată şi riscul vascular cerebral sau cardiac "maxim", potrivit motivării. "În ceea ce priveşte durata pentru care va fi dispusă întreruperea executării pedepsei, instanţa va avea în vedere gravitatea diagnosticelor şi vârsta sa înaintată. Instanţa apreciază că intervalul de timp necesar trebuie sa fie unul mai mare şi s-a orientat la un termen de un an", precizează instanţa militară, în motivarea deciziei prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei în perioada 12 mai 2009 - 12 mai 2010.

Numai că, în data de 2 septembrie, pe HotNews a fost postată o înregistrare video realizată cu o zi în urmă, în care fostul general este surprins intrând într-un cazinou din Capitală, unde ar fi petrecut mai mult de două ore în sala de jocuri.

Înalta Curte i-a condamnat pe 15 octombrie 2008, pe generalii în rezervă Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac, la câte 15 ai de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara, prin decizie definitivă şi irevocabilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro