Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Probleme de lot la Dacia Unirea înaintea meciului cu Ceahlăul

După meciul de la Farul, brăilenii nu au avut nicio zi de pauză, duminică dimineaţă s-au antrenat la Municipal, iar luni, de la ora 11.00, au revenit la stadion pentru o altă şedinţă de pregătire în vederea meciului de miercuri, cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Atmosfera din cadrul lotului este una foarte bună, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre starea fizică a jucătorilor deoarece nu mai puţin de trei titulari, Frunză, Muscă şi Puşcaşu, au acuzat probleme medicale. Dacă Sorin Frunză a făcut alergări în jurul terenului sub supravegherea kinoterapeutului Doru Şerban, Alexandru Muscă a urmărit antrenamentul colegilor de pe marginea terenului. Puşcaşu a primit îngrijiri medicale şi a reuşit să se antreneze alături de colegii săi, fără să forţeze însă.
"Miercuri ne aşteaptă un meci foarte greu, pe teren propriu, cu Ceahlăul, iar lotul nostru este decimat în acest moment. Frunză, Muscă şi Puşcaşu au probleme destul de serioase, să vedem mai avem la dispoziţie 48 de ore, sper ca măcar unul doi să poată juca. Dar avem jucători în lot care trebuie să confirme că merită să joace pentru Dacia Unirea. Indiferent de problemele de lot cu care ne vom confrunta la ora partidei, noi vom aborda la victorie acest meci", a declarat luni antrenorul Alin Pânzaru.

 




Categorie articol: 

Comentarii