Mergi la conţinutul principal

Primii preşcolari cercetaşi

Sub deviza "Eu sunt o mică picătură şi nu vreau să cad într-o apă poluată!", preşcolarii Grădiniţei nr. 51 au desfăşurat, o activitate educativă, prilejuită de Ziua Mondială a Apei. Prin mijloace specifice vârstei lor, desene, cântece, poezii, jocuri, copiii au subliniat importanţa apei, necesitatea schimbării mentalităţii, a comportamentelor şi a stilului de viaţă al omului în relaţia cu apa.

Activitatea dedicată apei se suprapune unei campanii de colectare selectivă de deşeuri, hârtie şi pet-uri, ce se desfăşoară în perioada 15 martie - 15 aprilie, în "Luna pădurii". Cu banii obţinuţi din vânzarea deşeurilor, Grădiniţa nr. 51, va desfăşura alte activităţi de educaţie ecologică şi socială la căminele de bătrâni.

De asemenea, activitatea dedicată apei a constituit debutul Grădiniţei nr. 51 ca membru în Asociaţia Comunitară a Cercetaşilor din România, filiala Decebal Brăila, fiind prima unitate preşcolară care aderă la programele asociaţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro