Două chestii am remarcat eu la dezvăluirile făcute de actualul primar al Brăilei. Prima ar fi aceea că "pe vremea lui" era aproape imposibil să sari o treaptă sau să arzi o etapă, cum se zice, când venea vorba să promovezi. Observaţi, Simionescu spune că mai întâi a fost pionier, apoi a ajuns secretar de municipiu, după care, în final, ca o încununare a eforturilor pe care le-a depus, a ajuns prim-secretar. Nu ca acum, când poţi să ajungi director la APIA, CAPIA sau LABIA doar dacă tac-tu e şmecher la partid. A doua chestie pe care am constatat-o parcurgând încă o dată declaraţiile tov. Simionescu este că el tânjeşte după acele vremuri. Când ierarhiile erau respectate, nu ca acum când orice analfabet poate ajunge preşedinte la Consiliul Judeţean (un fel de prim-secretar de pe vremuri). Când exista mândria de a purta cravata de pionier, nu de Pioneer, cum vor tinerii din ziua de azi. Se vede clar că Aurel Simionescu este captiv într-o lume pe care nu o înţelege. Şi care, la rândul ei, nu îl înţelege. Depresia lui se accentuează pe zi ce trece şi tare mi-e teamă că primarul Simionescu se va sinucide. Dpdv. politic, evident.
