Mergi la conţinutul principal

Primarul ramine de neclintit

Dispozitia primarului municipiului Braila, Constantin Sever Cibu, de a retroceda in natura o parte din Piata "Concordia", peste 1.000 mp teren, s-a soldat atit cu reactii vehemente din partea altor oficiali, cit si cu un dosar penal pe numele primarului pentru abuz in serviciu in forma calificata contra interesului public. Dosar care a luat, ieri, drumul DNA-ului. Pe de o parte, viceprimarul Daniela Vasioiu ne-a declarat in acest sens: "In opinia mea, dispozitia primarului municipiului Braila privind retrocedarea in natura a unei portiuni din Piata Concordia este nula. Este nula pentru ca sint incalcate prevederile constitutionale privind regimul juridic al terenurilor apartinind domeniului public al municipiului Braila. De fapt, acest lucru este invocat chiar in Legea 247 care face referire la restituirea in natura a imobilelor, conditie care fiind incalcata, duce la nulitatea dispozitiei primarului"
Terenul a fost restituit in natura invocindu-se legea de retrocedare a imobilelor abuziv confiscate, desi piata, potrivit anchetatorilor, face obiectul unor legi speciale potrivit carora este bun de utilitate publica, inscris ca atare in Planul de Urbanism.
Simona Draghincescu, director al Administratiei Pietelor, si-a mentinut punctul de vedere: "Conform prevederilor Legii 213, pietele agroalimentare fac parte din domeniul public. Pentru a putea fi retrocedat, terenul trebuia trecut din domeniul public in domeniul privat, prin hotarire a Consiliului Local, conform dispozitiilor legale in materie".
De cealalta parte, primarul invoca legile privind restituirea in natura a imobilelor abuziv confiscate, legi care nu fac, insa, potrivit organelor de cercetare penala, referiri exprese la bunurile de utilitate publica, din domeniul public. Dupa aparitia primelor articole in "Obiectiv" despre restituirea pietei, mostenitorii i-au trimis primarului o epistola in care ii dau asigurari ca restituirea este perfect legala: "De fapt, acest teren, desi a facut obiectul formal al Decretului de expropriere (...), in scopul realizarii unui numar de 775 de apartamente, (...) s-a expropriat si a trecut in proprietatea statului si s-a dat in administrarea directa a municipiului Braila".
Constantin Sever Cibu, primarul municipiului Braila, si-a mentinut, ieri, opinia, aratindu-se linistit in privinta dosarului intocmit de Politie si trimis la DNA: "Nu ma consider deloc vinovat de abuz in forma calificata, pentru ca cei care fac asemenea acuzatii nu stiu si nu cunosc modalitatea de aplicare a Legii 10, completata cu Legea 247. In cadrul Primariei exista o comisie special formata care se ocupa numai de aceste probleme. Normal ca dispozitia nu am intocmit-o eu, am semnat-o. Juristii Primariei au intocmit-o. Noi detineam abuziv un teren in domeniul public". Intrebat daca terenul de sub piata putea fi considerat de utilitate publica la momentul retrocedarii, pe data de 15 iunie, primarul ne-a declarat: "Da, conform Legii 10, puteam sa-l incadram ca bun de utilitate publica".
Reamintim ca, ieri, Politia a trimis dosarul la DNA, sub aspectul savirsirii infractiunii de abuz in serviciu in forma calificata contra interesului public si a intocmit actele premergatoare in vederea inceperii urmaririi penale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro