Mergi la conţinutul principal

Prima ţeapă din bugetul pe 2014 şi primul scandal

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri seară, la Comisiile de buget-finanţe, că sumele prevăzute în bugetul de stat pentru a fi încasate în creşterea accizelor la carburanţi vor fi alocate pentru autostrăzi, drumuri naţionale şi drumuri judeţene.
"Banii din creşterea accizelor... au prioritate finanţarea autostrăzilor, drumurilor naţionale şi judeţene. Deci suma totală alocată în buget (...) este mult mai mare decât sumele pe care le încasăm noi din accize. În sumele alocate pentru autostrăzi, pentru drumurile naţionale şi drumurile judeţene este un total la 7,3 miliarde de lei. Suma pe care noi o încasăm din accize este de 4 miliarde de lei", a susţinut Chiţoiu.
Declaraţia ministrului de Finanţe vine în urma unei discuţii recente din conducerea PNL în care Relu Fenechiu a fost mandatat să redacteze un proiect de prin care sumele din creşterea accizelor să fie alocate doar pentru construcţia de autostrăzi noi.

Schimburi de replici: "Sunteţi penibilă", "Aoleu, ce prost eşti!"

Parlamentarii de la putere şi din opoziţie din Comisiile de Buget-Finanţe au avut, în debutul dezbaterilor bugetului pe 2014, schimburi repetate de replici dure, acuzându-se, reciproc, că sunt proşti, penibili şi mincinoşi, dar şi că şi-ar fi cumpărat titlurile universitare.
Totodată, parlamentarii au folosit, în schiburile de replici şi termeni precum "preludiu" sau "perversă". Primul atac frontal i-a aparţinut deputatului PDL Andreea Paul, care a spus că "nici pesediştii nu au visat vreodată un ministru de finanţe mai de stânga ca aşa-numitul liberal Chiţoiu".
"Ăsta-i preludiul", a replicat, premonitoriu, social-democratul Vasile Popeangă. "Vă arde de glume sau de joacă... Taxarea e cea mai perversă formă de tăiere a veniturilor românilor", a adăugat Andreea Paul, în acelaşi registru.
Dezbaterile au degenerat prima dată în momentul în care senatorul PNL Iulian Dumitrescu a luat cuvântul si a spus că în guvernarea PDL s-au tăiat pensiile. "Aoleu, ce prost eşti!", a replicat Andreea Paul, deşi nu a deschis microfonul.
Un alt schimb de replici a avut loc între Andreea Paul şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Ministrul a fost întrebat de Andreea Paul care este estimarea pentru creşterea economică în 2013. "Creşterea economică la nouă luni în 2013 este 2,7%, cea mai mare creştere economică din toată Europa. În 2013 creşterea economică e mai mare decât în 2011", a răspuns Voinea.
La insistenţele Andreei Paul, care a repetat întrebarea în mod ostentativ, Voinea a întrebat-o: "Aveţi un pix în faţă? Notaţi! 3%". "Aveţi obligaţia să răspundeţi, nu să vă jucaţi", i-a replicat Andreea Paul.
"Doamna lector universitar... doctor. Eu sunt profesor...", a spus Voinea. "Dumneavoastră vă bateţi cu deflaţia ca şi cum aţi vrea să vă bărbieriţi cu lingura de lemn. Nu-mi ţineţi mie lecţii de economie, că sunteţi praf", a replicat Andreea Paul. "Deocamdată eu sunt profesor. Dumneavostră sunteţi lector. Eu zic să mai aşteptaţi", a parat Voinea.
"Deci v-aţi cumpărat şi funcţia de profesor, asta ne anunţaţi, da? Deflaţia nu ştiţi ce este. Vă puneţi mandatul pe masă dacă în 2013 nu aveţi 3%?", i-a replicat Andreea Paul.
În schimbul de replici dintre Paul şi Voinea a întervenit şi deputatul PSD Octavian Petric. "Sunteţi penibilă, doamna Paul! Penibilă sunteţi!", a spus Petric.
"A înviat colegul nostru Petric de la Satu Mare. Pentru prima dată vorbeşte la Comisia de Buget-Finanţe", a spus Andreea Paul. "Decât să vorbesc prostii ca şi tine, mai bine tac!", i-a replicat Petric Andreei Paul. "Păi cum ai deschis gura ai şi spus prima prostie", i s-a adresat, la rândul ei, Andreea Paul.
În dialogul dintre cei doi a intervenit, la rândul său, şi deputatul PSD Vasile Popeangă. "Nu cred că o doamnă poate să-şi bată joc de o comisie la această oră. De ce să fiu calm? Să asist la toate prostiile dumneata? Ai minţit cât ai fost consilieră, vrei să-ţi arăt acum? Ai minţit de-ai rupt", i-a spus Popeangă Andreei Paul. "Nu-i adevărat! Ai minţit dumneata aici", a spus Andreea Paul.
În acel moment al dezbaterilor, preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Cosmin Nicula a cerut o pauză cinci minute, acordată pe loc. Lucrările au fost reluate după cinci minute, cu tonul discuţiilor şi ritmul invectivelor diminuate semnificativ.
Într-un final, Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri noaptea, textul legii bugetului de stat pe anul 2014, respectiv cele 54 de articole, urmând ca senatorii şi deputaţii să continue dezbaterile şi votul pe anexele la proiectul de lege.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro