Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Primăria ia măsuri împotriva ţânţarilor care au invadat oraşul

Municipalitatea dă asigurări că va face tot posibilul pentru a scăpa, cât de cât, populaţia de invazia de ţânţari ce s-a abătut asupra oraşului. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul a declarat că a dat dispoziţie celor care se ocupă de acest lucru să înceapă deja cu "afumarea" ţânţarilor la sol. "Aş vrea ca sâmbătă - duminică să se înceapă şi din elicopter. Nu merge treaba foarte repede, pentru că trebuie să dăm timp crescătorilor de albine să îşi ia măsurile necesare atunci când dăm cu substanţele respective", a explicat edilul-şef. Acesta a adăugat că populaţia trebuie să fie conştientă că, atâta vreme cât Balta Brăilei e la doi paşi de oraş şi cum "ţânţarii de acolo nu au frontiere", tot timpul vor exista neplăceri de genul ăsta. "Oricum, vom relua aceste acţiuni şi cu câteva zile înainte de «Zilele Brăilei», ca să avem puţină linişte atunci, măcar din zona asta", a concluzionat primarul.




Categorie articol: 

Comentarii