Mergi la conţinutul principal

Primăria Brăila, controlată de Avocatul Poporului

O comisie trimisă de instituţia Avocatului Poporului a făcut, ieri, un control la Primăria Brăila, pentru a vedea în ce stadiu sunt demersurile asumate de edilii locali în problema străzii Carantinei. Verificarea a fost efectuată ca urmare a unei sesizări trimisă în urmă cu câteva săptămâni de locatarii străzii în cauză. După cum se ştie, pe Carantinei circulă foarte multe maşini agabaritice - TIR-uri, autocamioane - care provoacă vibraţii foarte mari. De circa şapte ani de zile, locatarii străzii fac reclamaţii către Primărie, solicitând ca traficul greu să fie mutat pe o altă rută. La începutul lunii mai, tot în urma unor demersuri întreprinse de rezidenţii străzii Carantinei, reporterii unei televiziuni centrale au făcut o anchetă jurnalistică în cadrul Primăriei Brăila. Viceprimarul Alexandru Dănăilă a promis atunci că vor fi începute demersuri pentru preluarea terasamentului fostei căi ferate care trecea pe vremuri prin spatele cartierului Comorofca, pentru a se face acolo o nouă şosea care să preia traficul greu de pe Carantinei. Totodată, Dănăilă a promis că se vor monta pe strada cu probleme indicatoare rutiere pentru limitarea vitezei camionelor de la 30 la 20 kilometri pe oră, precum şi limitatoare de viteză, executate la nivelul carosabilului, prin denivelări controlate ale stratului de piatră cubică.
Potrivit viceprimarului Alexandru Dănăilă, comisiei venite din partea Avocatului Poporului i-au fost prezentate măsurile luate până în prezent, dar şi demersurile care urmează să se facă pentru normalizarea situaţiei pe Str. Carantinei. Singurul lucru concret făcut până acum a fost astuparea gropilor existente pe carosabil şi executarea limitatoarelor de viteză. Nici acestea nu au fost finalizate încă, deşi la începutul lunii mai viceprimarul Dănăilă declara că lucrările în cauză vor fi gata în cel mult două săptămâni.
"Aceste aspecte au fost finalizate în proporţie de 70%. Urmează să schimbăm şi indicatoarele rutiere. Am făcut o cerere în acest sens la Poliţia Rutieră, fiindcă nu putem să reducem limita de viteză pe strada în cauză fără să avem şi un aviz din partea lor. Imediat cum primim avizul, înlocuim indicatoarele. În ceea ce priveşte realizarea unei rute ocolitoare, urmează să facem o cerere la CFR pentru preluarea terasamentului fostei căi ferate de la marginea oraşului. Aici, însă, probabil că va mai dura puţin, pentru că nu ne-am hotărât dacă trimitem această solicitare în numele Primăriei sau în baza unei hotărâri emise de Consiliul Local Municipal, care ar avea un caracter mai oficial şi ar reprezenta o etapă mai avansată în demersul nostru", ne-a informat viceprimarul Alexandru Dănăilă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro