Mergi la conţinutul principal

Premiile festivalului Poeţilor din Balcani

Brăila a găzduit, timp de două zile, cea de-a cincea ediţie a Festivalului Poeţilor din Balcani, care a reunit nume importante ale literaturii contemporane din România şi Grecia. Potrivit organizatorilor, Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi Filiala de Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, festivalul îşi propune promovarea poeziei contemporane din România şi ţările balcanice, aprofundarea conceptului de balcanism în literatură şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare între poeţii aparţinând arealului balcanic. Evenimentul s-a deschis vineri, la Teatrul "Maria Filotti", în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, subprefectul Veronica Macri şi secretarul general al judeţului, Nicu Filote. Amfitrioni ai întâlnirii au fost Dragoş Neagu, directorul Bibliotecii Judeţene şi poetul Nicolae Grigore Mărăşanu, care a adresat "un cuvânt de suflet pentru poet". "Dincolo de orice confruntare, poezia rămâne, pentru fiecare dintre noi, proprie respirare, vehicol ce ne poartă spre desăvârşire", a spus Mărăşanu.
Prima seară a continuat cu un recital de poezie susţinut de participanţii români înscrişi la ediţia din acest an şi s-a încheiat cu două lansări de carte - "Fetele Nikas în lumina zilei mare şi albă" de Monica Vouduri şi "Dincolo/Dincoace de poezie" de Ştefania Mincu. Tot în cadrul manifestărilor dedicate acestui eveniment s-au numărat şi expoziţia de caricatură a artistului plastic Victor Chiriloaie-Chiril şi lansarea volumului "Cafeneaua nevermore", semnat de Arcadie Suceveanu.
Festivalul Poeţilor din Balcani s-a încheiat sâmbătă, cu decernarea Premiului Balcanica şi cu un recital de poezie al autorilor premiaţi. Juriul, apreciat de poetul Nicolae Grigore Mărăşanu, drept unul "foarte sever şi foarte selectiv", a fost format din Radu Voinescu, Vasile Spiridon şi Nicolae Oprea. Aceştia au recunoscut că au avut o misiune dificilă de a stabili câştigătorii ediţiei de anul acesta, "valorile prezente fiind indiscutabile". Astfel, câştigătorii premiului "Balcanica pentru poezie" sunt Ioan Es. Pop (Romania) şi Maria Topali (Grecia), premiul pentru opera omnia i-a fost atribuit lui Arcadie Suceveanu, iar premiul pentru traducere i-a revenit Elenei Lazăr.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro