Mergi la conţinutul principal

Premierul Republicii Moldova Pavel Filip efectuează, marţi, prima vizită oficială în România


Pavel Filip şi Dacian Cioloş au convenit, în cadrul unei convorbiri telefonice, să se întâlnească marţi, 26 ianuarie, la Bucureşti. Potrivit gov.md, se vor purta discuţii despre "relaţiile bilaterale moldo-române, precum şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse de către cele două guverne în vederea impulsionării procesului de implementare a iniţiativelor şi proiectelor convenite între Chişinău şi Bucureşti".

Cei doi premieri vor discuta, de asemenea, despre agenda de reforme stabilită în Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Vizita pe care o va efectua Pavel Filip la Bucureşti este prima deplasare oficială a noului premier al Republicii Moldova şi are loc în contextu în care la Chişinău au loc mai multe proteste de stradă şi se adună semnături pentru organizarea de alegeri anticipate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro