Dar să presupunem că atunci era doar prost informat şi că această criză i-a luat pe premierul - primar şi pe preşedintele - "premier" prin surprindere. Totuşi, de atunci a trecut aproape un an şi jumătate, însă niciunul dintre cei doi nu pare să fi găsit vreo soluţie salvatoare pentru economia României. Emil Boc, prins între miniştrii gen Berceanu, Videanu, Udrea - prea plini de ei ca să le poţi spune ceva - şi un preşedinte-jucător prea "Zeus" ca să nu faci joc de glezne în faţa lui, pare neputincios şi depăşit de situaţie. Nu ştie să pună în practică nici măcar cel mai elementar lucru pe care îl face orice om cu o funcţie decizională pus în faţa unei situaţii financiare de criză: să taie din cheltuieli şi din personal. E cea mai la îndemână măsură pe care orice proprietar de firmă privată a luat-o înainte chiar să înceapă criza. Asta ca să nu mai vorbim de lucruri elaborate, gen stimularea sectorului privat. După 16 luni, premierul încă se face că dă afară bugetari şi că taie din cheltuielile statului. Sau o face prost şi ineficient, încălcând legi, contracte de muncă sau hotărâri judecătoreşti.
De cealaltă parte, preşedintele-premier Traian Băsescu pare la fel de neputincios. Este clar că guvernul nu face nimic de capul lui, fără aprobare de la Cotroceni. Cum însă situaţia economică a ţării e proastă spre dezastruoasă, este evident că "meritul" pentru aceasta nu este doar al Executivului, ci şi al preşedintelui. Spre deosebire însă de Emil Boc, care până acum a găsit scuze ba aruncând vina pe PSD, cu care a împărţit câteva luni guvernarea, ba pe Parlament, Traian Băsescu are pe cine sacrifica. Iar acesta nu va fi nici Berceanu, nici Videanu, nici Blaga şi cu atât mai puţin Udrea, ci chiar prim-ministrul Emil Boc. Nu ştiu de ce am impresia că actualul premier nu-şi va termina mandatul în curs. Nu va apuca nici măcar sfârşitul anului. Va fi suficient să se publice statisticile privind evoluţia economiei pe primul semestru, când dezastrul va deveni oficial.
