Mergi la conţinutul principal

Prefectul cere lămuriri de la APIA, în problema Complexului de Porci de la Tichileşti

Prefectul judeţului, Nicu Lucian Olteanu, a cerut şi aşteaptă lămuriri de la APIA în cazul fermei de creştere a porcilor de la Tichileşti, deţinute de familia omului de afaceri Gheorghe Caruz. Pe scurt, problemele au apărut când APIA a cerut unităţii să înapoieze 13 milioane de lei, banii din subvenţia pe ultimii 3 ani, susţinând că firma ar fi încălcat regulile privind acordarea acestui sprijin financiar pentru bunăstarea animalelor. Mai mult, a blocat şi plata a 5 milioane lei, din aceeaşi subvenţie, bani aferenţi ultimei tranşe din 2015 şi avansul pe 2016. Reprezentanţii fermei spun, la rândul lor, că sunt victimele unui abuz al APIA Brăila, iar dacă au fost probleme, acestea au fost minore. În plus, atrag atenţia asupra faptului că cele aproape 41.000 de animale nu mai au ce mânca, stocul de hrană epuizându-se odată cu banii firmei.

Reacţia prefectului judeţului Olteanu vizavi de situaţia fermei de la Tichileşti a fost aceea că a cerut un răspuns de la APIA, apoi va decide ce măsuri se vor lua în continuare. "Eu am cerut la APIA să-mi detalieze situaţia şi, în funcţie de răspunsul pe care-l voi primi, stabilesc la ce minister trebuie redirecţionat acest caz", ne-a declarat sursa citată.
Reamintim că cele 41.000 de animale de la ferma de creştere a porcilor de la Tichileşti sunt la un pas de a rămâne fără hrană şi asta chiar de săptămâna viitoare. Şeful complexului, Marcel Gârbă, a spus că situaţia este generată de lipsa banilor, totul din cauza APIA Brăila, care a exclus societatea din programul de subvenţionare europeană privind bunăstarea porcinelor. Recunoaşte, totuşi, că au fost probleme, pe care sursa citată le consideră însă "minore": depăşiri ale indicatorului de densitate per metru pătrat la transportul animalelor către beneficiar. Gârbă este de părere că aceste depăşiri puteau fi corectate prin excluderea de la plată ca neconforme a transporturilor cu pricina, nu aşa cum a procedat APIA Brăila, care a eliminat firma din schema de plată a subvenţiei.
De cealaltă parte, conducerea APIA Brăila, prin vocea directorului executiv Daniela Militaru, ţine să infirme spusele lui Gârbă precum şi faptul că la mijloc ar fi vorba de un abuz. Militaru a declarat că banii de subvenţie nu se pot acorda dacă nu sunt respectate prevederile legale. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro