Mergi la conţinutul principal

Preşedintele s-a întâlnit cu reprezentanţii Coaliţiei "Opriţi Codurile"

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus celor 25 de reprezentanţi ai Coaliţiei "Opriţi Codurile", cu care s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Controceni, că le stă la dispoziţie pentru 55 de minute pentru a discuta despre cele patru coduri aflate, în acest moment, în dezbatere publică în Parlament.

"Coaliţia "Opriţi codurile" s-a născut din îngrijorare şi din credinţa că aceste legi care ne vor influenţa vieţile mie, colegilor mei şi dumneavoastră merită respectat şi acest respect nu poate fi asigurat decât printr-o dezbatere publică reală", a deschis discuţia preşedintele CRP, Indira Crasnea. "Noi suntem îngrijoraţi că legi atât de importante au făcut drumul de la iniţiator până la Parlament ca nişte pasageri clandestini în cala unui vapor, când de fapt li se cuvenea un bilet pe puntea superioară", a mai spus Crasnea.

Şeful statului a cerut, înainte ca un alt reprezentant al Coaliţiei "Opriţi Codurile" să ia cuvântul, lista cu amendamentele propuse de asociaţiile reunite în această alianţă. Băsescu le-a spus că va face tot posibilul ca Parlamentul să ţină cont de ele. "Vreau să vă prezint, dincolo de amendamentele pe care le-aţi ridicat...", a intrevenit în discuţie Radu Nicolae, reprezentant al Centrului de Resurse Juridice. " Eu nu am ridicat niciun amendament", a intervenit preşedintele. Apoi, Băsescu a continuat "Am o mare rugăminte! Eu primesc foarte mulţi oameni care vin pentru poză, vin să facă o poză la preşedinte după care să iasă şi să vorbească foarte urât. Uitându-mă la dumneavoastră, constat că sunteţi o grupare sau mai multe grupări reprezentate de foarte mulţi oameni tineri. Şi atunci întrebarea mea cinstită la demersul dumneavoastră, care sunt convins că este cinstit, este, sau rugămintea mea este: Daţi-mi o listă cu amendamentele la cele patru coduri şi vă promit că voi invita partidele la o discuţie şi le voi cere să ţină cont de amendamentele dumneavoastră. Este posibil? Daţi-mi un răspuns acum şi dacă îl avem continuăm într-o manieră discuţia, dacă nu avem observaţii, sigur, discutăm în general. Vreau să ştiu ce fel de discuţie urmează să facem", a replicat preşedintele Traian Băsescu.

Victor Alistar, preşedintele Transparency Internaţionat s-a plâns că, deşi există o serie întreagă de sugestii şi analize care au fost puse pe siteurile organizaţiilor româneşti , acestea nu sunt luate în considerare de autorităţile statului. Replica lui Alistar l-a făcut pe şeful statului să întrebe, retoric, dacă lui i s-a adresat vreo organizaţie non-guvernamentală, insistând, din nou, să primească o listă cu amendamentele propuse pentru cele patru coduri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro